La vînătoare…

Din ziua cînd vîntul de toamnă a bătut prima oară, frunzele din vîrfurile copacilor de pe piscul Otowa cel vîntos au prins a se-nroşi…

秋風の／吹きにし日より／音羽山／峰のこずゑも／色づきにけり

Aşa sună o poezie clasică celebră*, de pe vremea cînd japonezilor abia începuse să le vibreze sufletul la frunzele roşii de arţar… Momiji (紅葉), cum le spuneau odinioară.

Pe vremuri, împăratul şi suita de la curte – nobili, miniştri de stînga şi de dreapta, dregători, sfetnici, curtezane, poeţi, caligrafi, pictori şi nenumăraţi alţii – îmbrăcaţi toţi în kimono-uri roşcate în douăsprezece straturi foşnitoare, porneau în alai, cu zarvă mare şi zvon de petrecere, să vadă dacă a venit toamna… Pe muntele Hiei, la Sagano, la Arashiyama, la templul Kiyomizu, la Iwakura, peste tot pe unde arţarii începeau să ruginească. Se opreau, luau încet crengile în palme să vadă de aproape frunzele zimţate şi zdrenţuite, după care le admirau scuturîndu-se, semn al efemerităţii şi fragilităţii. Şi apoi începeau să curgă valuri de sake în cupe şi poezii din vîrfurile de pensulă… „Vînătoare de momiji” se numea asta, momiji gari (紅葉狩り). Simbolic şi atît de frumos.

În timp, poeziile s-au sedimentat în fel şi fel de culegeri şi antologii – puţină lume la mai ştie / înţelege acum, dar au rămas. Şi au rămas şi momiji, peste tot în Japonia cea plină de arţari. Aşa că am pornit şi noi, de mai bine de-o săptămînă, la vînătoare…

Ichō namiki

Însă, înainte de arţari, am trecut să vedem copacii de ginkgo (biloba pe numele întreg, ichō 銀杏 în japoneză). În Tōkyō există o stradă spectaculoasă pe lîngă parcul Meiji Jingū Gaien, mărginită de 1.600 de arbori:

Printre curioşi, o doamnă cu kimono asortat, ieşită parcă direct din stampele de odinioară:

 Covorul de frunze, efemer – trecutul…

…şi viitorul:

Abia apoi ne-am încumetat spre arţari.

Kosihikawa Kōrakuen

Un parc superb, pitit între betoane şi parcă strivit de un Tōkyō Dome gigantic – una dintre cele două grădini rămase încă din perioada Edo, amenajată de doi dintre daimyō din clanul Tokugawa. Plin, deja, de arţari roşii ca focul…

… sau abia ruginiţi:

Momiji, iarbă verde, crîmpeie de soare, apă limpede şi clădiri de beton şi sticlă…

Chinzansō

Am mai scris la un moment dat despre Chinzansō, grădina cu cireşi şi nunţi. E frumoasă şi toamna, într-un dezmăţ de culori:

Aici am vînat momiji după moda din vechime, am luat frunzele delicate în palmă:

Şi apoi le-am urmărit scuturîndu-se efemer…

De sus, de lîngă pagodă, arţarii ruginii se văd împletiţi cu pinii şi cu un ginkgo parcă rătăcit de nicăieri: 

Şi aici, o apariţie ireală, de stampe:

Surpriza cea mare, la Chinzansō, a fost un cireş înflorit în decembrie… Simplu:

 Cam asta a fost vînătoarea de anul ăsta. 

–

* poezia, scrisă de Ki no Tsurayuki (紀貫之), a apărut pentru prima dată în antologia Kokinshū (古今集) – „Culegere de poezii vechi şi noi” – din 905… 

Dintre sute de catarge

Ocean. Munte. Soare. Şi un vapor leneş.

Această prezentare necesită JavaScript.

Set the Controls for the Heart of the Sun, cum cîntau Pink Floyd pe vremuri, psihedelic…

Fereastră spre trecut

Old Photos of Japan e un site minunat pe care l-am descoperit de curînd în hăţişul internautic. E, de fapt, o bază de date impresionantă care conţine – după cum îi spune numele – fotografii făcute în Japonia de demult, mai exact între 1860 şi 1930 (perioadele Meiji, Taishō şi Shōwa). Sute, poate chiar mii de fotografii alb-negru şi color, multe dintre ele documente istorice esenţiale despre un trecut destul de tulbure şi agitat, cînd Japonia ieşea din perioada feudală şi îşi căuta un loc la masa modernităţii.

Fotografiile – care fac parte din arhiva lui Kjeld Duits, un jurnalist olandez stabilit de 30 de ani în Japonia – sînt sistematizate impecabil, împărţite în cîteva categorii extrem de clare (Periods, Themes, Places, Photographers şi Medium), ceea ce face ca orice căutare să fie floare la ureche. Mai mult, pozele nu sînt pur şi simplu aruncate de-a valma pe site, ci fiecare dintre ele are cîte o explicaţie – mai mult sau mai puţin cuprinzătoare, în funcţie de resurse – despre loc, temă, fotograf etc. Ceea ce înseamnă ore întregi de cercetare şi documentare din partea celor care se ocupă de site.

Am petrecut cîteva ore bune răsfoind pagină după pagină şi delectîndu-mi privirea cu Japonia din trecut… fotografiile astea sînt adevărate comori :P, deschid larg fereastra către o perioadă cînd viaţa curgea altfel – nu neapărat mai bine sau mai rău, ci pur şi simplu altfel. Cînd oamenii păreau să aibă alte priorităţi şi erau mai senini.

Site-ul are şi un geamăn în japoneză, pe care actualizările par să fie mai frecvente, dar informaţiile şi categoriile sînt aceleaşi.

***

O scenă de familie, tihnită:

Kobe, 1906 • New Year Celebrations 9
The first meal of the year, includes a soup called zoni, which features mochi, seen being made in New Year Celebrations 2. This image is part of The New Year in Japan, a book published by Kobe-based photographer Kozaburo Tamamura in 1906. Click on Read Full Article to read the original text that accompanied this image.

Un instantaneu din Yoshiwara 吉原, cartierul cu felinare roşii:

Tokyo 1890s • Prostitutes in Cage
Prostitutes behind a window in the Yukaku (red light district) of Yoshiwara in Tokyo. Prostitutes from less expensive brothels were seated behind wooden latticed windows called harimise (張り見世). As a result of intense international pressure, putting prostitutes on display in harimise was prohibited in 1916. For more information about how Yoshiwara worked, read Tokyo 1910s • Yoshiwara Prostitutes and Tokyo 1900s • Yoshiwara Omon. Click Prostitution (Themes) to see all photos of prostitution in Japan.

O căpetenie ainu:

1900s • Ainu Chief
An Ainu chief in traditional clothing. For more information about Ainu, click on Ainu under Themes.

Şi clădirea gării din Tōkyō:

Tokyo 1920s • Tokyo Station
Located in the Marunouchi business district of Tokyo, near the Imperial Palace grounds and the Ginza commercial district, Tokyo Station was designed by architect Tatsuno Kingo to celebrate Japan’s victory in the Russo-Japanese War. Unfortunately, the beautiful domes and the top floor were destroyed during fire-bombings on May 25 and June 25, 1945.

Gara din Tōkyō tocmai ce-a fost redeschisă de cîteva zile, după lucrări de restaurare care au durat ani buni – a fost refăcută după planurile iniţiale, ceea ce înseamnă că domurile au reapărut. Poate reuşim să o vizităm cît de curînd şi să facem o suprapunere then & now…

Scurtă poveste în alb şi negru

La Meiji Jingu, în inima metropolei. Într-o zi de sfîrşit de septembrie, sub ameninţarea taifunului, o poveste grăbită…

Tramvaiul grijuliu

Tramvaiul – zicea odată cineva – e ca un soi de pastilă concentrată, o lume în miniatură în care găseşti toate tipurile umane posibile. La Bucureşti, din experienţă proprie, e adevărat: 5, 8, 11, 32, 46 etc… toate tramvaiele cu care am umblat de-a lungul timpului sînt într-adevăr nişte tablouri excelente despre ce înseamnă societatea românească 😀

Şi la Tōkyō lucrurile stau cam la fel; şi aici, tramvaiele sînt un soi de mini-societate japoneză. Adică e aceeaşi linişte şi disciplină de peste tot, cu excepţia adolescentelor care chiţăie piţigăiat şi turuie necontenit despre nimicuri.

Am mai pomenit aici despre Arakawa, linia de tramvai din Tōkyō. Zilele trecute, am făcut din nou o plimbare de-a lungul ei, de la Waseda pînă la Ikebukuro – cum unii dintre noi sînt pasionaţi de tramvaie :P, ne-am zgîit după fiecare fierătanie şi, de bună seamă, am făcut o sumedenie de poze.

Cea mai faină e asta – nu pentru încadrare sau alte mofturi, ci pentru ce scrie pe tramvai:

Pe burta tramvaiului, cu litere de-o şchioapă:

Tataie! Mamaie! Să respectăm cu toţii regulile de circulaţie! (おじいちゃん！おばあちゃん！一緒に守ろう　交通ルール！)

Pe streaşină, ceva mai mic:

Să nu cumva să ignoraţi semaforul! Să nu traversaţi prin locuri nepermise!（信号無視は絶対ダメ！禁止場所の横断はやめよう！）

Dar bomboana de pe colivă e ultimul sfat:

Să purtaţi haine reflectorizante!（反射材もつけましょう！）

Toate astea şi în japoneză exact aşa, cu semne de exclamare peste tot, de parcă tramvaiul ar urla din toţi rărunchii la moşii şi băbuţele de pe stradă… Ca să nu se sperie, atmosfera e îndulcită de o mascotă şi o semnătură: Keishichō – Agenţia Metropolitană de Poliţie:

Of, tre’ să m-apuc să-mi caut haine reflectorizante. Oare pe unde naiba se găsesc?…