Scurtă poveste în alb şi negru

La Meiji Jingu, în inima metropolei. Într-o zi de sfîrşit de septembrie, sub ameninţarea taifunului, o poveste grăbită…

Grădina cu cireşi şi nunţi

Săptămîna trecută, pe cînd cireşii erau încă în floare, am făcut o plimbare prin Chinzansō, una dintre cele mai frumoase grădini din Tōkyō. Mergem destul de des pe-acolo pentru că e practic la jumătatea drumului dintre Waseda şi Ochanomizu, aşa că ne e uşor să ajungem de la şcoli, după cursuri. 🙂

Chinzansō (椿山荘) e genul de loc care te face să uiţi că eşti în mijlocul unei metropole gigantice – e un parc nu foarte mare, dar atît de ingenios structurat încît poţi să stai ore întregi în el fără să te plictiseşti. Are în spate şi o istorie destul de lungă – se pare că însuşi împăraul Meiji se plimba pe-aici pe la sfîrşit de secol XIX. Oricum, peste tot sînt presărate diverse monumente / statui / turnuri / pagode etc, aduse de prin toată Japonia de nobilii care au gîndit şi amenajat parcul, care aduc aminte de trecutul bogat. Nouă ne-a plăcut cel mai mult un copac vechi de mai bine de 500 de ani, cu trunchiul îmbătrînit şi apăsat, dar încă puternic şi verde, aflat aproape de ieşirea dinspre parcul Edogawa:

În grădină sînt mai multe soiuri de cireş, care înfloresc pe rînd, ceea ce înseamnă că oricînd ai veni de la jumătatea lui martie pînă pe la sfîrşitul lui aprilie, cu siguranţă găseşti sakura cu flori fie roz:

fie albe:

Potecile, podurile şi scările sînt desenate în aşa fel încît la fiecare cîţiva paşi să ţi se deschidă o perspectivă nouă, neaşteptată (mă rog, după ce vizitezi locul de cîteva ori începi să te obişnuieşti şi cu priveliştile…) – cu alte cuvinte, e stilul tipic japonez de a crea grădini, multum in parvo. Cert e însă că peisajul e frumos, colorat şi liniştit.

 Chiar dacă schimbi unghiul:

Pagoda care se ghiceşte în fundal în poza de mai sus e minunată ascunsă după un cireş înflorit, are un aer de mister adînc (deşi nimeni nu părea să simtă vreo încărcătură de spiritualitate pe-acolo, japonezii erau chiar mai grăbiţi decît noi, click şi gata. Mă rog, relaţia japonezilor cu religia / spiritualitatea e destul de complicată şi paradoxală pe alocuri – promitem să mai scriem despre asta.).

Într-un colţ e amenajată şi o cascadă

pe sub care se poate intra, aşa că am făcut cîteva poze şi din spatele cortinei de apă:

Chinzansō e foarte cunoscută şi ca loc pentru ceremoniile de nuntă – în ziua cînd am fost noi, caldă şi senină, am prins cel puţin două nunţi. Sau, mai bine spus, două ceremonii scurte, urmate de reprize de zeci de poze făcute în grădină în diverse locuri şi din diverse unghiuri. La un moment dat chiar ne-am întrerupt pauza pe o bancă penru că începuserăm să încurcăm un cuplu care tocmai ieşise din capelă…

Da, am scris bine, tocmai ieşiseră din capelă: tinerii căsătoriţi sînt îmbrăcaţi în kimono-uri tradiţionale japoneze (şi ce kimono-uri frumoase!), dar, mai mult de dragul fotografiilor spectaculoase, fac musai o ceremonie în capela (creştină, fireşte)… Pare paradoxal, dar aşa e obiceiul şi nimeni nu se stresează prea mult cu chestiuni spirituale, important e ca nunta să iasă frumos. Şi iese:

Ce nu ne-a plăcut la Chinzansō – şi de altfel, nici in celelalte locuri unde am fost la hanami – e faptul florile nu miros deloc. Sigur, e frumos, e verde-alb-roz-roşu-galben etc., e proaspăt, dar nu se simte nicăieri parfumul care se simte primăvara în România prin parcuri şi păduri, aşa că parcă lipseşte ceva…