Tag Archives: festival

Festivalul florilor de fuji

Săptămîna asta e de aur, adică e Golden Week (ゴールデン・ウィーク) pentru japonezi: au cîteva sărbători una după alta şi leagă zilele astea libere într-o mini-vacanţă. Prin urmare, peste tot unde mergi găseşti puhoi de lume, mai ales cupluri şi familii cu copii – e unul din puţinele momente cînd petrec timpul împreună…

Noi am pierdut din vedere faptul că e Golden Week şi am hotărît ieri să mergem Festivalul Florilor de Fuji (藤祭り) la un templu shintoist din Kameido (亀戸), un cartier din Tōkyō; am regretat că am mers pentru că era atîta amar de lume acolo încît cu greu ne-am croit drum prin mulţime. (Ne-am notat ca, pentru viitor, să evităm să mergem în Golden Week la vreun obiectiv turistic major. )

Ne-a părut însă şi bine, căci am văzut o sumedenie de lucruri frumoase :). Iar acum ne pare şi mai bine, pentru că ieri am prins vreme frumoasă iar de azi de dimineaţă plouă mohorît fără încetare :(…

În primul rînd, am văzut flori de fuji, deci ne-am atins obiectivul. Fuji e wisteria sinensis pe numele adevărat 😀 – în România nu am văzut pe nicăieri, dar în Japonia e una dintre florile cu tradiţie, cu apariţii numeroase prin tot ce înseamnă literatura clasică (poezie şi proză deopotrivă, de la primele antologii imperiale pînă la Genji monogatari & beyond), prin pictură, prin istorie etc. Fuji se regăseşte şi în multe nume de familie japoneze, de la clanul Fujiwara (藤原 = „cîmpul cu fuji”) pînă la nume contemporane precum Katō, Satō şi altele, în care -tō e scris cu ideograma fuji. Pe scurt, e o floare foarte importantă pentru japonezi şi aproape de sufletul lor.

Şi pe bună dreptate, florile de fuji sînt într-adevăr frumoase:

După cum se vede mai bine din fotografia de mai jos, fuji e de fapt un arbust cu trunchiul subţire, care de obicei e susţinut de un cadru din bîrne de lemn – în felul ăsta, ciorchinele grele de flori atîrnă fără să ajungă pe pămînt şi formează un tunel spectaculos:

Şi sînt, într-adevăr, spectaculoase:

Florile sînt frumoase şi în varianta albă, nu numai violet:

Din păcate, noi am ajuns un pic prea tîrziu şi nu am prins punctul maxim de înflorire – ar fi trebuit să mergem poate cu o săptămînă mai devreme… Dar a meritat oricum, pentru că am văzut şi alte lucruri pe la templul cu pricina (Tenjin 天神 pe nume.) De exemplu, într-un colţ era amenajată o scenă pe care avea loc un spectacol de cîntece şi dansuri tradiţionale. Ne-a plăcut un mini-dans făcut de un samurai :P:

Apoi, într-un alt colţ, o văcuţă sfîntă care trebuia mîngîiată pentru a aduce noroc şi prosperitate familiilor:

precum şi nelipsitele ema (絵馬), plăcuţele cu rugăminţi adresate zeilor:

Ce ne-a plăcut însă cel mai mult la Tenjin a fost grădina, care e foarte verde, cu multă iarbă, o grămadă de alte flori în afară de fuji şi un iaz întortocheat în care vieţuiesc o grămadă de crapi şi cel puţin cîteva zeci (dacă nu sute) de broaşte ţestoase. De altfel, se vede că broaştele sînt „de-ale casei”: de fiecare dată cînd cineva se oprea pe cîte un pod să le admire în iaz, se strîngeau buluc imediat, fie să ceară de mîncare, fie să pozeze a vedete:

Ce nu ne-a plăcut – sau mai bine spus, încă nu ne-am lămurit 100% dacă ne place sau nu – a fost faptul că peste tot peisajul (templu, flori, verdeaţă ş.a.m.d.) plutea spectrul Sky Tree, turnul de 600 şi ceva de metri care urmează să fie inaugurat oficial peste trei săptămîni, dar care e deja gata din vara anului trecut:

Evident, asocierea dintre tradiţional şi modern poate da de multe ori rezultate surprinzătoare, în care tradiţionalul e revalorizat şi modernul revitalizat; în cazul de faţă, însă, Sky Tree parcă e prea ca nuca-n perete, nu se armonizează deloc cu peisajul…

***

Ca de obicei, am pus mai multe poze pe Facebook.


Roppongi Art Night 2012

Aseară am fost la Roppongi Art Night, un festival cultural de o noapte desfăşurat, după cum îi spune numele, în cartierul Roppongi din centrul Tōkyō. Pe scurt, 32 de ore – de sîmbătă dimineaţa de la 10 pînă duminica seară la 6 – de cultură non-stop, cu expoziţii, instalaţii, workshop-uri, live performances, evenimente conexe, happening-uri şi o grămadă de alte chestii, întinse pe o arie impresionantă, de la complexul Tōkyō Midtown pînă la zgîrie-norii Roppongi Hills.

Festivalul face parte dintr-un proiect cultural (Tōkyō Culture Creation Project) mai amplu,  susţinut de guvernul metropolitan – ar fi trebuit să se desfăşoare şi anul trecut, dar a fost anulat din cauza tragediei de pe 11 martie. De altfel, 3.11 au fost ca un soi de cifre tutelare pentru ediţia de anul ăsta, dedicată refacerii regiunii Tōhoku, cea mai afectată de cutremur, tsunami şi radiaţii.

Dacă a fost Art Night, înseamnă că a fost cu multă artă… 🙂 Da, pe alocuri – adică a fost şi destul de mult kitsch. Să le luăm însă pe rînd. Întîi de toate, mascota (şi marota) festivalului a fost Yayoi-chan, o păpuşă gigantică creată de Yayoi Kusama (草間彌生), artistă de avangardă şi romancieră. Păpuşa e realizată dintr-un balon imens şi e însoţită de un căţel pe nume Rin-rin:

Cred că se vede destul de limpede în fotografie cît de mare e Yayoi… Pozată din spate, e de-a dreptul copleşitoare, domina tot platoul de la Roppongi Hills:

Interesant ca idee şi spectaculos ca realizare, dar… cam atît. La asta n-am vibrat. Mi-a plăcut însă o altă instalaţie a lui Kusama, numită Inochi no ashiato 命の足跡 („Urmele de paşi ale vieţii”), expusă în altă parte a cartierului, la sala de expoziţii 21_21 Design Sight. Se văd şi în asta bulinele, care, din cîte am înţeles, sînt un soi de semnătură a artistei, dar atmosfera e complet diferită – poate şi pentru că se lăsase deja întunericul:

Păpuşii Yayoi i-a corespuns, în altă parte (complexul Midtown), o altă instalaţie, realizată tot dintr-un balon gigantic şi inspirată din păpuşile tradiţionale japoneze:

Ce-am mai văzut? Păi, omniprezent, Jappy – o altă mascotă a festivalului. Copii şi adulţi deopotrivă aveau măşti cu Jappy, la fiecare punct de atracţie era cel puţin cîte un ins costumat regulamentar în Jappy, ba chiar, la un moment dat, am găsit şi un mic altar dedicat creaturii:

Jappy e un animal neidentificat – şoarece? urs? căţel? toate la un loc? – al cărui nume vine, pare-se, de la Japan şi happy. Menirea lui e să aducă linişte după 3.11…

Apoi, instalaţii fel de fel, peste tot: de la oglinzi şi neoane în holurile subterane ale Midtown pînă la artişti îmbrăcaţi în costume realizate din plastic (şi pe care putea să le încerce oricine), numele cartierului scris cu lanţuri industriale şi o scenă tutelată de acelaşi Jappy. Plus proiecţii de filme, tarabe cu de toate, chioşcuri de fumat, şi multă-multă lume: vînzoleală peste tot, şi la suprafaţă, şi în subteran, şi la metrou, şi în magazine, şi în muzee… o mare de oameni veniţi la festival într-un Roppongi parcă mai animt ca niciodată.

Nouă ne-au plăcut cel mai mult două instalaţii: o reinterpretare modernă a stampelor japoneze (ukiyoe 浮世絵) şi un origami uriaş. Stampele erau aşezate într-un triptic şi erau… animate 🙂 – am făcut un .gif cu o bucată din triptic, în care se vede mişcarea (la click):   

Cît despre origami, ideea era foarte simplă: o figurină imensă creată din hîrtie, agăţată de tavan şi pusă în mişcare de curenţii de aer creaţi de sistemul de ventilaţie şi de şuvoiul neîntrerupt de oameni:

La capătul traseului lung şi obositor printre toate scenele festivalului, cîţiva japonezi se odihneau şi se relaxau la o baie termală pentru picioare, un onsen în miniatură. Zîmbesc toţi, deci presupun că se simţeau bine :):

Pe scurt, ne-a plăcut la Roppongi Art Night. Nu neapărat pentru că am fi văzut cine ştie ce capodopere de artă contemporană, ci mai mult pentru spirit, pentru atmosfera efervescentă şi destinsă care plutea pe toate străzile, pentru veselia oamenilor din jur şi pentru ideea de a scoate arta în stradă şi de a revitaliza comunitatea. Ne-am înveselit şi relaxat şi noi.

Am pus mai multe poze pe Facebook.