Category Archives: literatură

Cronică de traducere

Ieri, într-o adresă de mail uitată printre cotloanele internetului, am găsit o surpriză plăcută: un mesaj despre o cronică de traducere la Experienţa personală a lui Ōe, cea proaspăt reeditată anul ăsta în septembrie. (Am scris despre reeditare aici.)

Surpriza a fost cu atît mai plăcută cu cît mesajul venea chiar de la autoarea cronicii – nu o cunosc, nu mă cunoaşte, dar a făcut gestul extrem de amabil de a-mi scrie ca să-mi dea de ştire. Mulţumesc! 🙂

Cronica e apărută în revista Scrisul Românesc de la Craiova, numărul de septembrie. După cum cere etica internautică, am căpătat permisiunea autoarei de a reposta textul şi aici:

Anunțuri

Haruki Murakami – paşi spre Nobel?

Dacă tot am pomenit ieri despre Kenzaburō Ōe şi Nobelul lui, pică taman bine încă o ştire literară: pe 3 septembrie, Japan Foundation – cea mai mare instituţie care se ocupă cu promovarea limbii & culturii japoneze în lume – a anunţat Premiile pentru 2012. Numele cel mai cunoscut dintre premianţi este cel al scriitorului şi traducătorului Haruki Murakami.

Anunţul oficial despre premii se găseşte pe site-ul fundaţiei aici şi în presa japoneză aici. Alături de Murakami au mai primit premiul Departamentul de Japoneză de la INALCO (Paris) şi Irene Hirano Inouye, preşedintele Consiliului SUA-Japonia. 

(C) Elena Seibert

Pe de altă parte, în cursa pentru Nobelul literar 2012, Murakami pare să fie cel mai bine plasat: pe site-ul britanic de pariuri Ladbrokes, Murakami e primul clasat, cu o cotă de 7 / 1 , al doilea fiind Bob Dylan (da, nimeni altul decît acel Bob Dylan!) cu 10 / 1. Cota lui Murakami e în creştere, de la 10 / 1 la sfîrşitul lunii august. În paranteză fie spus, Cărtărescu e cotat, acum, cu 25 / 1, la fel cu Umberto Eco…

Pînă la decernarea premiului mai sînt cîteva luni bune – se anunţă o aşteptare lungă…


Kenzaburō Ōe: „O experienţă personală”

Astăzi, o veste tare bună: a fost reeditată prima mea traducere, romanul O experienţă personală al lui Kenzaburō Ōe (大江健三郎). Ōe a primit premiul Nobel pentru literatură în 1994, iar romanul cu pricina (個人的な体験 în original) este una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale.

Acum, cartea a apărut în colecţia de reeditări Nobel a Jurnalului Naţional – deci se vinde la pachet cu ziarul 😛 – dar tot e ieftină. Plus că nu se epuizează din prima zi, deci sigur se mai găseşte şi de mîine încolo.

După toate aventurile nefericite cu RAO (unde a apărut ediţia iniţială), chiar că e o veste bună… Fiind prima mea traducere ever, recunosc că nu e chiar cea mai bună, dar nici nu mi-e deloc ruşine cu ea 😀 Sper să vă placă.


Bancnota fantomă

Zilele trecute ne-a ajuns prin portofel o bancnotă rarisimă, de 2.000 de yeni – am primit-o rest cînd ne-am înscris într-o asociaţie. Bancnotele care circulă de obicei sînt de 1.000, 5.000 şi 10.000 de yeni (doar atît – în rest, monede de 1, 5, 10, 50, 100 şi 500), aşa că ne-am mirat & bucurat în acelaşi timp. Probabil că o s-o păstrăm, că e deja document istoric 🙂

Bancnota de 2.000 de yeni nu e vreo bancnotă specială sau aniversară; cînd a emis-o, în iulie 2000, guvernul plănuia să o lase în circulaţie alături de celelalte şi, în primii ani, chiar a promovat-o – dînd, de exemplu, salariile funcţionarilor publici în bancnote de 2.000, ca să se mişte pe piaţă. Nu se ştie de ce, însă bancnota n-a prins; prin urmare, n-a mai existat o emisiune ulterioară, aşa că singurele hîrtii care circulă acum sînt cele din 2000. Tocmai de-asta e bancnota fantomă.

Pe faţa bancnotei apare poarta Shureimon (守礼門) de la castelul Shuri (首里城) din Okinawa, construită în secolul 16. Poarta a fost aleasă, se pare, pentru a marca summit-ul G8 care s-a ţinut în 2000 în Okinawa, la Naha.

Verso-ul însă e mult mai interesant şi mai „încărcat” de cultură: figura istorică reprezentată pe bancnotă în partea dreaptă e a scriitoarei Murasaki Shikibu (紫式部), care a trăit pe la sfîrşitul sec. 10 – începutul sec. 11 la curtea imperială de la Kyōto şi e cunoscută în primul rînd ca autoare a unuia dintre primele romane din lume, Genji monogatari (源氏物語). E oricum, indiscutabil, unul dintre cele mai mari nume din istoria literelor japoneze:

În partea stîngă, fireşte, o reproducere după un sul pictat cu Genji monogatari (pentru cunoscători, o scenă din capitolul 38, Suzumushi 鈴虫, în care prinţul Genji stă de vorbă cu amicul său Reizeitei 冷泉帝 :D):

Şi un ultim detaliu – pe faţa bancnotei, în stînga jos, e trecută cu litere minuscule şi instituţia care a tipărit hîrtia cu pricina, şi anume Imprimeria Ministerului de Finanţe. Doar că… Ministerul de Finanţe apare cu denumirea veche, pe care a avut-o pînă în 2000 (din 1869), şi anume de Okurashō 大蔵省, care e o denumire cu un iz arhaic şi oarecum poetic – literal, ceva de genul „Marea Vistierie”. Numele de acum e super prozaic, Zaimushō 財務省, adică exact „ministerul de finanţe”…

Bancnota de 2.000 de yeni a fost, prin urmare, ultima emisă de ministerul cu vechea denumire – încă un motiv pentru care e bancnota fantomă.

Poate o s-o păstrăm, cine ştie…


Kōbō Abe ar fi putut primi premiul Nobel…

Yomiuri Shinbun publică azi un interviu cu Per Wästberg, preşedintele în exerciţiu al comitetului Nobel pentru literatură. Întrebat despre scriitorii japonezi, Wästberg face o mărturisire interesantă: la începutul anilor ’90, Kōbō Abe (安部公房) era în cărţi pentru Nobelul literar – dacă nu ar fi murit pe neşteptate în 1993, probabil că ar fi primit premiul… Aşa, în 1994 a fost selectat Kenzaburō Oe (大江健三郎), al doilea japonez după Kawabata în 1968.

Wästberg mai adaugă şi că, tot cam pe-atunci, un alt nume intens vehiculat a fost cel al lui Yasushi Inoue (井上靖), ajuns şi el pe lista scurtă a celor care ar fi putut primi premiul. Pe de altă parte, întrebat despre Mishima, Wästberg răspunde că, în Occident cel puţin, nu era atît de bine văzut precum Abe, deci şansele lui au fost din start mult mai mici.

Evident, reporterul a adus în discuţie şi numele lui Haruki Murakami, pomenit destul de des în ultima vreme ca posibil candidat pentru Nobel – Wästberg răspunde scurt: „Nu discut despre scriitori în viaţă”. Normal.

Kōbō Abe, Yasushi Inoue, Yukio Mishima

Pînă una-alta – adică pînă se hotărăşte comitetul dacă Murakami o să ia sau nu premiul, şi dacă da, cînd anume – eu zic să ne bucurăm de cărţile tuturor, mai ales că le avem şi traduse în română pe cele mai importante. Şi să nu mai gîndim în termeni de ”what if?…”, că asta nu se termină niciodată :P.