Tag Archives: boicot

Mînie proletară față de editura RAO

UPDATE 30 noiembrie 2012

Azi, 30 noiembrie, am primit de la RAO următorul mesaj sec:

Va scriu pentru a va anunta ca am facut azi plata pentru lucrarea Strigat Inabusit-Kenzaburo OE.
 
Ne cerem scuze inca o data pentru intarziere si va multumim foarte mult de intelegerea de care ati dat dovada.
 
O seara frumoasa!

Exact aşa, fără diacritice, ca la o editură serioasă…

A durat doi ani(!) ca una din „marile” edituri din România să-şi plătească un traducător cu o sumă mizeră. M-aş bucura că am primit pînă la urmă banii, dar povestea asta e prea amară. Şi cel mai alarmant e că se pare că lucrurile continuă la fel. Trist. Ruşinos.

***

Am tradus pînă acum cîteva cărți din japoneză pentru diverse edituri de prin România (RAO, Nemira, Trei). Pentru că am lucrat la început cu RAO și pentru că scoteau cărți elegante, îmi erau oarecum simpatici. MARE GREȘEALĂ! Sînt, în acest moment, cuprins de indignare și mînie față de tot ce înseamnă RAO. Și iată și de ce.

Ultima carte pe care am tradus-o pentru ei a fost Strigătul înăbușit, un roman al lui Kenzaburō Oe. Cartea a apărut în decembrie 2010… și poate ar fi trebuit să mi se pară suspect ceva încă de atunci: nimeni de la editură n-a catadicsit să mă anunțe de apariția cărții (măcar prin mail, nu aveam pretenția la telefon), am văzut-o direct în librării. Am trimis eu mail, să întreb dacă pot să primesc exemplarele mele de traducător, pe care le-am primit într-adevăr în ianuarie 2011. Cînd am ridicat acele exemplare, am făcut și greșeala să îl întreb pe redactorul de carte de banii pentru traducere – am fost sfătuit să contactez pe mail contabilitatea / conducerea (una din adrese era cu office@… blabla). Zis și făcut, am zis că sînt de bună credință și am scris. Degeaba. Am scris din nou, și din nou… În aprilie anul trecut am venit în Japonia și am scris și de aici, din nou și din nou… Toate mailurile mele (elegante în ton) au rămas fără ABSOLUT NICI UN RĂSPUNS pînă în clipa de față.

Să ne înțelegem: nu am de luat cine știe ce sumă (pentru că traducerile, inclusiv din japoneză, sînt încă foarte prost plătite în România, dar asta e o cu totul altă discuție), dar e o chestiune de principiu. Dacă aș fi primit măcar un mesaj de scuze sau o minimă explicație, sau un semn minuscul („vom încerca”, „nu putem acum”, „ne pare rău” etc.), aș mai fi înțeles, treacă-meargă. Dar să nu primesc nimic atîta amar de vreme mi se pare absolut inadmisibil.

Și mai grav este că, din cîte se pare, nu sînt singurul în această situație, după cum am aflat de aici, ceea ce înseamnă că noua politică a RAO este de ignorare totală a tuturor traducătorilor față de care au restanțe.

Prin urmare, începînd de azi, mă alătur campaniei pe care o inițiază Laura Frunză (care, de altfel, a pierdut și procesul cu RAO):

Vreau să mă ajutaţi să boicotăm editura RAO, nu mai cumpăraţi nicio carte de la ei. Să dea naibii faliment şi să guste şi madam Enculescu din veninul sărăciei, că eu m-am săturat, mi-e gura plină! […] Vă rog, ajutaţi-mă să-mi recuperez ce-i al meu de drept şi să-i împiedic pe cei de la RAO să triumfe!

Îmi pare rău să spun asta, dar, pentru mine, editura RAO nu mai există. A decedat. Și nu pentru că nu m-a plătit, ci pentru că mă / ne ignoră cu nerușinare.

Dacă vreți să vă alăturați boicotului, dați vorba mai departe prin toate mijloacele (Facebook, bloguri, mailuri și ce-o mai fi). Cred că e o situație penibilă, care trebuie cunoscută – e, dacă vreți, latura întunecată a pieței de carte din România.

PS: În răstimpul cît am scris acest post, am încercat de cîteva ori să intru pe site-ul RAO, dar nu merge deloc. E conexiunea mea de vină sau s-a evaporat site-ul cu pricina?