Tag Archives: engleză

Strategie de marketing

Am făcut de curînd nişte cumpărături la Kawagoe – nişte flecuşteţe dintr-un magazin cu tot soiul de nimicuri, pe nume Lattice. Ca în orice loc care se respectă, am primit şi punguţa de cumpărături inscripţionată cu sloganul prăvăliei cu pricina. Slogan care, pesemne din raţiuni de marketing, e în engleză; poate pentru turiştii străini, sau pentru internaţionalizare.

Dar ce slogan! Sublim! Profund! Iată-l mai jos, împărţit în trei bucăţi – nu din vreun motiv anume, ci pentru că aşa am reuşit să încadrez fotografiile:

The image of the shop is a cafe.

I like time in the cafe

The time of one cafe …

The time of the cafe

that is with the friend…

It is happy time.

The cafe visited for the first time throbs …

The inside of a store is slowly looked at.

It is glad when there is a lovely discovery.

May the discovery delightful for you at Lattice is found.

Nu sînt sigur, dar cred că înţeleg că poetul face o comparaţie între atmosfera din magazin şi atmosfera relaxată de cafenea. Şi speră să găsim diverse chestii care să ne entuziasmeze. Cam atît, însă…

O fi fost Google Translate la mijloc? Sau doar vreun student la limbi străine? Sau poate nu înţeleg eu şi mesajul e mai misterios aşa, şi are mai mult impact.

Nu vreau nici să fiu rău, nici să fac comentarii gratuite de genul engrish.com… Dar decît să scrii chestii aiurea în engleză, parcă e mai bine să rămîi la japoneză. Sau română, că şi la noi – slavă Domnului! – sînt destule perle de-astea.


Învăţăm pentru examene? Sau pentru ce?

Săptămîna asta am ţinut, trei zile la rînd, un workshop de engleză la o universitate de lîngă Tōkyō: cîte patru ore în fiecare zi, în care regula a fost „fără japoneză”. Au participat studenţi din toţi anii de studiu (inclusiv cîţiva masteranzi), dintre care o parte urmau să plece la un stagiu la un institut din străinătate, stagiu ţinut în engleză – de altfel, asta a fost şi ideea workshop-ului, să îi pregătească pentru asta. 

Studenţii cu pricina, toţi, fac engleză de cel puţin şase sau şapte ani, adică din primul an de gimnaziu – deci trei ani de gimnaziu, trei de liceu, plus facultate. Majoritatea au punctaje mari la teste de genul TOEFL, Cambridge etc. şi toţi au trecut de un examen de admitere unde au avut şi test de engleză. Şi totuşi… abia dacă legau cîteva fraze în engleză. Substantive disparate, verbe puse aiurea, o sumedenie de cuvinte japglish (wasei eigo 和製英語), nici un articol hotărît sau nehotărît, nici o prepoziţie pe nicăieri. Plus că toţi aveau tendinţa de a verifica de n ori în dicţionar înainte de a spune ceva, sau de a întreba / cere confirmări de fiecare dată în japoneză. Probabil că workshop-ul a fost un chin pentru ei, cel puţin în anumite momente. Dar m-au impresionat pentru că au rezistat pînă la capăt (participarea era facultativă) şi au trecut cu brio peste momentele penibile.

Experienţa asta mi-a confirmat, a nu ştiu cîta oară, că sînt probleme mari în felul în care se predă şi învaţă engleză în şcolile japoneze – şi nu exclud din asta nici universităţile. În majoritatea cazurilor, profesorii japonezi predau cursurile 100% în japoneză, pun accent pe gramatică, nu se desprind deloc de manualul-carte-sfîntă, au o predilecţie în a-i pune pe elevi să recite în cor diverse fraze-standard sau exemple rupte aiurea din context, nu fac deloc exerciţii de conversaţie şi, în general, nu aşteaptă din partea elevilor vreun alt output decît să înnegrească silitori la examene nişte buline cu răspunsurile „corecte”. Evident, lucrurile stau puţin altfel în cazul profesorilor nativi, dar nu toate şcolile au parte de aşa ceva. Prin urmare, nici nu-i de mirare că mulţi dintre japonezi nu se descurcă deloc în momentul cînd sînt puşi în situaţia de a comunica în engleză – sau în orice altă limbă străină… Acum cîteva săptămîni, via Facebook, am dat peste un clip făcut de cîţiva elevi japonezi, care s-au prins şi ei că ceva nu e în regulă cu felul cum li se predă engleză:

Ăsta e adevărul: elevii japonezi învaţă pentru examene. De multe ori, aproape numai pentru examene: ca să meargă la gimnaziu, ca să intre la liceu, ca să intre la universitate, ca să se angajeze, ca să orice-ar fi. Tocesc întruna vocabular şi gramatică, ba se mai duc şi la juku – şcolile suplimentare, care sînt o adevărată industrie, de milioane de euro – unde fac acelaşi lucru, la nesfîrşit. Toată lumea cunoaşte termenul senta shiken センター試験 („examen centralizat”), examenul în funcţie de care absolvenţii de liceu hotărăsc la ce universitate se duc, şi toată lumea cunoaşte termenul hensachi 偏差値 („punctaj standard”) – cu cît e mai mare, cu atît e mai bună şi universitatea la care poţi să speri. Senta shiken şi hensachi sînt scopuri în viaţă, îi fericesc pe unii şi îi dărîmă pe alţii. Iar asta nu e în regulă. Cum spun şi elevii din clip, ceva trebuie să se schimbe.

Aş înclina să cred că lucrurile stau ceva mai bine în România, cel puţin în privinţa limbilor străine – şi spun asta din experienţă. Nu că în privinţa limbilor străine ar fi totul ca pe roze, însă… of!, sînt atît de multe lucruri aiurea şi în şcolile de la noi: de la ignorarea motivaţiilor şi intereselor elevilor, la lecţiile dictate de la catedră la virgulă, la metodele de predare prăfuite şi ruperea şcolilor de comunitate, pînă la orarele prost făcute şi, de ce nu?, lipsa pauzei de prînz… Sînt şi la noi profesori care nu aşteaptă altceva de la elevi decît să dea un test sau un examen (la care sa ia, sau nu – după caz – notă de trecere), fără să le pese ce se întîmplă mai departe cu informaţiile / cunoştinţele „verificate” aşa. Sînt şi la noi materii care nu-şi au locul în orar sau cărora li se alocă prea mult timp, sînt şi la noi elevi care învaţă numai pentru examene şi aşa mai departe.

Evident, se poate să mă înşel, dar asta e o discuţie care, după părerea mea, merită atenţie. Deci o să mai scriem despre asta. 🙂