Tag Archives: templu

Templul înţelepciunii

Cînd am fost la festivalul florilor de fuji, am făcut o vizită scurtă şi la un alt templu, tot în Kameido: Kōmyōji (光明寺), templul compasiunii şi înţelepciunii (kōmyō este lumina care izvorăşte direct din trupul lui Buddha). E un templu al sectei budiste Tendai (天台) – una dintre cele mai vechi şi mai importante din Japonia – care a fost construit în 1555.

Detaliile istorico-religioase ne-au interesat însă mai puţin, ne-a impresionat atmosfera templului… Am dat de el din întîmplare după ce plecaserăm de la festivalul fuji şi încă ne răsuna în urechi vacarmul de acolo: deşi e la doar cîteva zeci de metri de Tenjin, la Kōmyōji nu era absolut nimeni, nici ţipenie de om. Doar poarta, larg deschisă spre o curte mărginită de verdeaţă:

Şi linişte, surprinzător de linişte. Parcă nici n-am fi fost în Tōkyō.

Aproape de intrarea în pavilionul principal – mic şi elegant – cîteva rînduri de flori atent îngrijite…

şi lalele frumos colorate:

Agăţate pe un gard la soare, cîteva perii şi cutii de metal, folosite probabil pentru tămîie sau pentru beţele parfumate:

Atît. Şi nimeni în jur, nici urmă de vreun vizitator sau de vreun preot. Doar paşii noştri scîrţîind uşor pe pietriş.

Poate sîntem mai înţelepţi acum. 🙂

Anunțuri

Templul lui Confucius

După cum am promis cînd am scris despre plimbarea de la Ochanomizu la Akihabara, iată și postul separat despre Yushima Seidō (湯島聖堂), templul dedicat lui Confucius de lîngă Hijiri Bashi, pe malul rîului Kanda. De altfel, templul e destul de bine pitit pe lîngă piciorul podului, trebuie să recunosc că am dat peste el din întîmplare, nu eram chitiți să-l vizităm (ca niște inculți ce ne aflăm).

N-o să înșirăm aici detalii istorico-metafizice despre templu – se găsesc informații destul de exacte și lămuritoare pe Wikipedia sau pe site-ul Yushima Seidō, cum preferați. Pe noi ne-a intrigat panoul peste care am dat imediat ce-am traversat podul dinspre Ochanomizu:

Evident, am zis să purcedem spre templu. Și bine-am făcut… În căldura înăbușitoare de Tōkyō mizerabil, de vară, am dat peste o insulă de răcoare, cu multă verdeață, cu mult lemn și, deci, cu multă umbră. Sincer, ne-am bucurat de prospețimea de natură mai mult decît de încărcătura istorică și filosofică / religioasă a locului. 

Ne-a impresionat acoperișul de la Taiseiden (大成殿), pavilionul central:

Într-un colț al pavilionului am dat și peste ema (絵馬), plăcuțele de lemn pe care se scriu rugăciuni – poate ar fi mai bine să le zic „rugăminți”, totuși – adresate zeilor, de obicei în altarele shintoiste. La început, ni s-a părut extrem de firesc să le găsim acolo, pînă ne-am dat seama că e, poate, bizar să ai ema shintoiste într-un templu dedicat lui Confucius, templu ale cărui poartă masivă de lemn și pavilion principal amintesc ca structură de un templu budist… Sincretism, ce mai!

Oricum, mai mult decît confucianism / shintoism / budism, la templul ăsta contează atmosfera. E liniște, e răcoare. Cînd am ajuns noi acolo nu era aproape nimeni (probabil din pricina arșiței năucitoare), așa că am avut răgaz să ne bucurăm de loc – de mirosurile de verde, de lemn vechi, de tămîie și de praf potolit cu apă, ca la noi în curțile de la țară :), de umbră și de liniște. Parcă nici nu mai eram în miezul unei metropole uriașe.

De bună seamă, am găsit și o statuie a lui Confucius, reprezentat în chip de bătrînel înțelept și sfătos:

În concluzie, ne-a plăcut. Recomandăm. Mai mergem. Am făcut și o hartă cu localizarea templului, să nu vă rătăciți cînd ajungeți prin Tōkyō.

Cam atît.