Tag Archives: Otopeni

The snowball effect

Acum cîteva zile, m-am declarat (încă) optimist cu privire la faptul că la Otopeni ar putea să se schimbe totuşi ceva măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, după moartea tragică a studentei japoneze Yurika Masuno. E, de bună seamă, un optimism moderat – poate chiar anemic, avînd în vedere metehnele penibile ale autorităţilor din România – dar încăpăţînat…

Astăzi, am constatat cu surprindere (şi bucurie) că în blogosfera de turism din România a început o campanie care „are menirea de a trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întîmplă în Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, principala poartă de intrare în ţară”. Titlurile articolelor sînt grăitoare:

Din toate posturile astea, optimismul meu s-a mai întremat o ţîră şi a devenit şi mai încăpăţînat; mi se pare că e cu atît mai bine cu cît mai mulţi oameni vorbesc despre asta, aşa se creează efectul bulgărelui de zăpadă. Iar bulgărele ăsta trebuie să ajungă să se prăvălească peste focarul de la Otopeni.

Îmi doresc sincer ca Sorin Ioniţă să nu fi cîştigat pariul despre curăţarea aeroportului, pariu pe care îl punea în 2010 şi despre care vorbeşte în articolul atît de amar publicat azi în Revista 22. Sau, dacă face unul nou, să îl piardă.

 


Din nou despre Otopeni

A trecut mai bine de-o săptămînă de cînd am publicat textul-apel al lui Şerban Georgescu despre aeroportul Henri Coandă şi necesara lui „curăţare”. Ce s-a mai întîmplat între timp? George Moise spune, într-o postare de azi, că nimic… Eu, însă, sînt ceva mai optimist – mi se pare că lucrurile parcă-parcă au început să se mişte puţin.

Poate e momentul să tragem o linie şi să vedem ce a apărut în presă şi online despre problema asta în ultimele zile: 

– 19 august: pe Twitter, Mixi, Facebook şi alte site-uri de socializare utilizate frecvent în Japonia încep comentariile şi discuţiile despre cazul Yurika Masuno (益野友利香) – o sinteză aici. Multe dintre tweet-uri pomenesc despre faptul că Europa de Est (România în special) este o zonă nesigură, chiar periculoasă; altele, însă, afirmă că Japonia este cea mai sigură ţară din lume şi că, prin urmare, tinerii japonezi trebuie să fie îndemnaţi / învăţaţi să nu mai călătorească în străinătate. Începe să circule şi o imagine cu ultimele tweet-uri ale lui Yurika (de pe 15 august), în care aceasta scrie că e înspăimîntată de faptul că trebuie să meargă singură trei ore cu un tren de noapte de la Bucureşti şi că, dacă ajunge la destinaţie, ăsta va fi un miracol…

ルーマニア着いてから一人で深夜電車に3時間乗らなきゃだから、それが最大の不安というか何というか辿り着けたら奇跡だと思う(>_<)

– 20 august: AIESEC Japonia emite un comunicat de presă în care spune că, la cererea expresă a familiei Masuno, nu va face nici un comentariu despre moartea studentei la Bucureşti. Un comunicat asemănător apare şi pe 22 august.

– 21 august: Ambasada României la Tōkyō emite un comunicat de presă în care îşi exprimă regretul pentru moartea prematură a tinerei japoneze (comunicatul apare doar pe versiunea în engleză a site-ului):

The Embassy of Romania to Japan and the Ministry of Foreign Affairs of Romania express their deepest regret and profund sadness for the tragic and premature death of the young Japanese citizen in Bucharest. 

– 22 august: textul excelent scris de Wafu despre Yurika Masuno e preluat de Jurnalul Naţional aici

– 23 august: în adevărul apare un editorial scurt şi la obiect cu titlul „Cine a ucis-o pe Yurika Masuno”:

A trebuit să moară Yuriko Masuno ca să avem diagnosticul exact: România este acel loc de la periferia a tot ce este corect, unde se trăieşte şi se moare absurd. Şi cui îi pasă? Ne este, desigur, silă, dar din silă nu se ridică nimic.

– 24 august: conducerea ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) emite un comunicat în care afirmă cătragedia cu turista japoneză putea fi evitată dacă ar fi existat un control riguros în aeroport şi o monitorizare permanentă a ceea ce se întâmplă, iar taximetriştilor nu li s-ar permite să asalteze turiştii”. Ştirea apare pe realitatea.net şi pe Mediafax (şi, probabil, şi în alte părţi).

– 28 august: apelul lui Şerban a fost preluat şi de Liviu Mihaiu pe Facebook, cu următoarea introducere: 

Cine crede ca Aeroportul International Otopeni trebuie curatat de mafioti, sa copieze scrisoarea asta (sau sa compuna alta), s-o semneze si sa o trimita la urmatoarele adrese:
contact@bucharestairports.ro
secretariat@bucharestairports.ro
Nu va sfiiti! Nu va temeti! Romania NU e o tara a interlopilor!!!

Cei care vor sa spuna Japoniei si intregii lumi ca Romania regreta moartea Yurikai Masuno o pot face depunand o floare pe zidul resedintei ambasadorului Japoniei din Intrarea Armasului nr. 14 (in apropiere de Piata Romana, vezi link la harta):

– 28 august: E.S. Dl. Kanji Tsushima, fost ambasador al Japoniei în România, publică în Revista 22 un articol despre Yurika Masuno şi Hajime Hori (care, de altfel, îi era prieten): 

Ce m-a mâhnit profund în această împrejurare este pră­pastia uriaşă între in­ten­ţia curată şi frumoasă a vic­timei, aceea de a fi apre­ci­ată în România, şi intenţia ucigaşului doar de a o ucide pe tânăra fată, fără să-i pese deloc de ce venise ea de la mii de ki­lo­metri. E o discrepanţă abisală. 

– 28 august: într-o analiză Mediafax, cîţiva dintre operatorii din turism declară că pentru siguranţa turiştilor sînt necesare cel puţin monitorizarea taxiurilor şi realizarea unei linii de metrou pînă la Otopeni:

Ar trebui făcute controale zilnice la aeroport şi supracontroale, şi sunt convins că după ce vor fi arestaţi 2-3, se vor linişti. Toate aceste lucruri se cunosc, dar nu se iau măsuri.

– 28 august: în adevărul apare un reportaj despre taximetriştii „piraţi” şi „combinatorii” de la Otopeni:

Suspectul crimei din pădurea Otopeni a fost amendat de poliţie anul trecut de două ori pentru „cărăuşie şi cerşetorie” în parcarea sosiri interne a Aeroportului „Henri Coandă”. Însă, după fiecare contravenţie aplicată, acesta se reîntorcea în aeroport fără nicio problemă. 

– 30 august: E.S. Dl. Natsuo Amemiya, Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, a avut prima reacţie oficială, publicată în Ziarul Financiar şi gândul:

Chiar am cerut Guvernului să ia măsuri cu privire la securitatea din aeroport pentru ca astfel de incidente nefericite să fie prevenite pe viitor iar relaţiile româno-japoneze să nu fie afectate.

– 30 august: apare un comunicat al Guvernului cum că Ponta s-ar fi dezmeticit şi vrea să acţioneze la Otopeni:

În urma datelor apărute cu privire la securitatea călătorilor care tranzitează Aeroportul Henri Coandă, Primul-Ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, a solicitat Ministerului Transporturilor o informare, precum şi un plan de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea situaţiei. Premierul României îşi exprimă regretul cu privire la tragedia căreia i-a căzut victimă studenta Yurika Masuno.[…] Guvernul României asigură că cei care nu şi-au respectat atribuţiile de control sau nu au aplicat legea cu fermitate vor răspunde legal. Guvernul asigură că vor fi luate măsurile necesare, astfel încât securitatea şi siguranţa călătorilor care folosesc Aeroportul Henri Coandă să fie pe deplin asigurată.

– 30 august: programele de ştiri relatează că poliţia realizează o razie la Otopeni pentru a depista eventualii taximetriști „pirați” şi „combinatorii”

De bună seamă, vor mai fi fiind şi alte posturi / articole / ştiri despre Yurika Masuno şi aeroportul Otopeni – dacă aveţi o ţîră de răgaz, semnalaţi-ni-le în comentarii. Se scrie şi se discută mult în ultima vreme despre presupusul criminal, ba că ar fi violator în serie, ba că ar fi de vreo etnie sau alta, ba că să vedem ce zice expertiza… Problema mai mare e însă că el nu avea ce să caute acolo. Scurt. Iar asta e vina autorităţilor, de la conducerea aeroportului şi poliţie pînă la guvern.

La Otopeni trebuie neapărat să se schimbe multe, asta e cert. De fapt, să se aplice legile – după cum ne-a atras atenţia o prietenă pe Facebook, legea 38/2003 interzice accesul taxiurilor în parcările publice ale aeroportului, dar şi „orice practică de abordare şi preluare a clienţilor în perimetrul aeroportuar de către taximetrişti sau interpuşi”… Da, din 2003!

În septembrie 2009, a existat o încercare de aplicare a acestei legi, dar… se vede acum cu ce rezultate.

Dacă premierul se arată băţos numai după intervenţia unui ambasador, ceva e putred în Danemarca – ar trebui să fie aşa tot timpul. Iar dacă a doua zi după razie „combinatorii” sînt înapoi – eventual în cîrdăşie cu unii şi alţii de prin aeroport – atunci iarăşi e ceva putred.

Acum, dincolo de mirificul limbaj de lemn al comunicatului guvernului şi dincolo de razia mai mult sau mai puţin eficientă a poliţiei, poate ne trezim totuşi. Oi fi eu prea naiv şi prea optimist, dar prefer să cred că se poate schimba totuşi ceva.

Să trimitem, deci, textul la administraţia aeroportului şi apoi… să vină petiţia!


„Nu mai sunt dispus să tac”…

Am preluat textul de mai jos de la Şerban Georgescu, un vechi colaborator / prieten, coordonator al Centrului de Studii Româno-Japoneze de la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti. Îi împărtăşim punctul de vedere:

Domnul Hajime Hori urma să susţină peste doar câteva zile o conferinţă la Centrul de Studii Româno-Japoneze. Era prima de acest gen organizată la Centrul nostru. Un eveniment important, domnul Hori fiind un pionier între investitorii japonezi din România, domnia sa ocupând funcţia de preşedinte al fabricii de rulmenţi din Alexandria, dupa ce aceasta a fost preluată de compania Koyo. Ataşatul cultural al Ambasadei Japoniei din acea perioadă, domnul Hayashi, cel ce ne ajutase să organizăm acest eveniment, m-a contactat telefonic pentru a îmi comunica anularea evenimentului. Domnul Hori fusese muşcat de un câine şi îşi pierduse viaţa în urma acestui tragic eveniment. A fost un adevarat şoc pentru noi. Dar ceea ce m-a impresionat într-o măsură încă şi mai mare a fost desfăşurarea ulterioară a evenimentelor. Tragedia ce i s-a întâmplat acestui om a fost umbrită de „razboiul” purtat între partizanii lui Bosquito, câinele maidanez, şi cei ce doreau „pedepsirea” acestuia.
Acum, la şase ani de la aceste evenimente un nou caz şocant ce implica un cetăţean japonez contribuie la conturarea imaginii unei ţări de salbatici a României. O tânară venită în România pentru a participa la nişte cursuri organizate la Craiova de către AIESEC este preluată de la Aeroportul Otopeni de către un “cărător de bagaje” condusă la un taxi, apoi ucisă într-o pădure din apropiere.
Pe măsură ce apar detaliile acestui terifiant caz, discuţiile riscă să ne conducă, din nou, pe o pistă greşită. Sunt arătaţi cu degetul organizatorii (şi pe buna dreptate), se aruncă din nou vina pe etnia criminalului, şi pierdem din vedere unii dintre vinovați (din punct de vedere moral cu siguranţă).
M-am deplasat la Aeroportul Henry Coandă de căteva zeci de ori, împreună cu colegii mei, anul acesta, pentru a întâmpina oaspeţi veniţi din străinătate. Ultima dată, chiar cu mai puţin de o săptămână înaintea acestei tragedii, atunci când aveam ca invitaţi speciali la Şcoala noastra de vară doi studenţi din Sendai (care au plecat impresionaţi plăcut de România, dar care acum trebuie să răspundă acasă unor întrebări neplăcute cu privire la ţara noastră…). De fiecare dată te cuprinde sentimentul de jenă atunci când aştepţi înghesuit între feţe dubioase ce sunt pregatite să atace călătorii străini oferindu-se să le care bagajele sau să îi conducă la taxi. Situaţia este şi mai neplăcută noaptea. 
Cea mai neplacută amintire o am legată de primirea unui grup de artişti japonezi veniţi aici pentru un spectacol caritabil. Fiind un grup mare am pregatit un autocar şi am plecat spre aeroport însoţit de doi dintre colegii mei. La parcarea destinată autovehiculelor de dimensiuni mari de la Otopeni am fost luaţi la rost de un domn în uniformă, deranjat de locul în care oprisem autocarul. A trebuit să îl mutăm la o distanţă apreciabilă faţă de intrare. Aşa ca la sosirea artiştilor japonezi am fost nevoiţi să parcurgem o distanţă destul de mare până la maşina, timp suficient pentru interlopii aflaţi în incinta aeroportului să le ia pur și simplu bagajele din mână invitaţilor noştri. A trebuit să ne luptăm cu “binevoitorii” aproape la propriu pentru a fi lăsaţi în pace – vă daţi seama ce primă impresie au avut oaspeţii japonezi. De această dată domnul în uniformă nu a mai avut nici o reacţie… Aşa cum nu a avut nimeni nici o reacţie atunci când un recidivist aborda tinere la miezul nopţii pentru a le “ajuta” cu un taxi!
O altă mare problemă a acestui aeroport, care este în acest moment un monopol în ceea ce priveşte accesul cu avionul în capitală, o reprezintă taximetriştii. După tunul numit Fly taxi, acum Aeroportul Henry Coandă a devenit “tarlaua” taximetriştilor aşa zişi “independenţi”. Cine a luat vreodată contact cu aceşti bandiţi ştie la ce mă refer. Nici un taximetrist venit la muncă cinstită nu are loc de aceştia la Otopeni. Nu o singură dată i-am văzut blocând pur şi simplu trecerea călătorilor pentru a îi conduce la taxiurile lor fantomă. Noaptea sunt şi mai gălăgioşi şi uşor de observat. Ce face paza aeroportului în privinţa acestora? Păi de multe ori i-am văzut “socializând”…
La acestea se adaugă aglomeraţia demnă de o piaţă periferică şi întârzierea “programată” la parcarea devenită neîncăpătoare în ultimele luni. Aceasta este “poarta de intrare în ţară”, acesta ar trebui să fie unul dintre cele mai sigure locuri din Bucureşti, nu-i aşa?
Nu mă număr în rândul celor care se simt ruşinaţi că sunt români în astfel de situaţii (cum nici nu mă simt mai împlinit pentru realizările altora la Olimpiade ) – fiecare este responsabil pentru faptele sale. Nimeni nu are posibilitatea să îşi aleagă ţara unde se naşte, însă are posibilitatea să aleagă cum doreşte să trăiască. Nu sunt vinovat pentru toate infracţiunile din jurul meu, dar sunt vinovat atunci când întorc complice capul. Acum şase ani am făcut ceea ce facem de obicei: ne-am înjurat unii pe alţii, steril şi stupid: oamenii mor în continuare muşcaţi de câini, câinii mor în continuare călcaţi de maşini, de foame şi boli. N-am rezolvat nimic. Atunci am ales sa adopt şi să sterilizez animalele pe care le adopt. Ştiu, este puţin. Sunt alţii (nu mulţi din păcate) care fac mult mai mult.
De această dată însă nu mai sunt dispus să tac. Ceea ce se întâmplă la Otopeni este de neacceptat. Doresc să văd măsuri imediate luate pentru a curăţa aeroportul de interlopi. Altfel, un astfel de incident este oricând posibil să se repete. Voi scrie o scrisoare de protest adresată Ministerului Transporturilor şi conducerii Aeroportului Otopeni.Dacă aceste incidente se întâmplă în autogara unei companii private de microbuze am posibilitatea cel puţin să aleg altceva. Aici ce putem alege?
Cei ce se regăsesc în rândurile scrise mai sus sunt rugaţi să mi se alăture. Tăcerea înseamnă complicitate!