Tag Archives: Kameido

Templul înţelepciunii

Cînd am fost la festivalul florilor de fuji, am făcut o vizită scurtă şi la un alt templu, tot în Kameido: Kōmyōji (光明寺), templul compasiunii şi înţelepciunii (kōmyō este lumina care izvorăşte direct din trupul lui Buddha). E un templu al sectei budiste Tendai (天台) – una dintre cele mai vechi şi mai importante din Japonia – care a fost construit în 1555.

Detaliile istorico-religioase ne-au interesat însă mai puţin, ne-a impresionat atmosfera templului… Am dat de el din întîmplare după ce plecaserăm de la festivalul fuji şi încă ne răsuna în urechi vacarmul de acolo: deşi e la doar cîteva zeci de metri de Tenjin, la Kōmyōji nu era absolut nimeni, nici ţipenie de om. Doar poarta, larg deschisă spre o curte mărginită de verdeaţă:

Şi linişte, surprinzător de linişte. Parcă nici n-am fi fost în Tōkyō.

Aproape de intrarea în pavilionul principal – mic şi elegant – cîteva rînduri de flori atent îngrijite…

şi lalele frumos colorate:

Agăţate pe un gard la soare, cîteva perii şi cutii de metal, folosite probabil pentru tămîie sau pentru beţele parfumate:

Atît. Şi nimeni în jur, nici urmă de vreun vizitator sau de vreun preot. Doar paşii noştri scîrţîind uşor pe pietriş.

Poate sîntem mai înţelepţi acum. 🙂


Festivalul florilor de fuji

Săptămîna asta e de aur, adică e Golden Week (ゴールデン・ウィーク) pentru japonezi: au cîteva sărbători una după alta şi leagă zilele astea libere într-o mini-vacanţă. Prin urmare, peste tot unde mergi găseşti puhoi de lume, mai ales cupluri şi familii cu copii – e unul din puţinele momente cînd petrec timpul împreună…

Noi am pierdut din vedere faptul că e Golden Week şi am hotărît ieri să mergem Festivalul Florilor de Fuji (藤祭り) la un templu shintoist din Kameido (亀戸), un cartier din Tōkyō; am regretat că am mers pentru că era atîta amar de lume acolo încît cu greu ne-am croit drum prin mulţime. (Ne-am notat ca, pentru viitor, să evităm să mergem în Golden Week la vreun obiectiv turistic major. )

Ne-a părut însă şi bine, căci am văzut o sumedenie de lucruri frumoase :). Iar acum ne pare şi mai bine, pentru că ieri am prins vreme frumoasă iar de azi de dimineaţă plouă mohorît fără încetare :(…

În primul rînd, am văzut flori de fuji, deci ne-am atins obiectivul. Fuji e wisteria sinensis pe numele adevărat 😀 – în România nu am văzut pe nicăieri, dar în Japonia e una dintre florile cu tradiţie, cu apariţii numeroase prin tot ce înseamnă literatura clasică (poezie şi proză deopotrivă, de la primele antologii imperiale pînă la Genji monogatari & beyond), prin pictură, prin istorie etc. Fuji se regăseşte şi în multe nume de familie japoneze, de la clanul Fujiwara (藤原 = „cîmpul cu fuji”) pînă la nume contemporane precum Katō, Satō şi altele, în care -tō e scris cu ideograma fuji. Pe scurt, e o floare foarte importantă pentru japonezi şi aproape de sufletul lor.

Şi pe bună dreptate, florile de fuji sînt într-adevăr frumoase:

După cum se vede mai bine din fotografia de mai jos, fuji e de fapt un arbust cu trunchiul subţire, care de obicei e susţinut de un cadru din bîrne de lemn – în felul ăsta, ciorchinele grele de flori atîrnă fără să ajungă pe pămînt şi formează un tunel spectaculos:

Şi sînt, într-adevăr, spectaculoase:

Florile sînt frumoase şi în varianta albă, nu numai violet:

Din păcate, noi am ajuns un pic prea tîrziu şi nu am prins punctul maxim de înflorire – ar fi trebuit să mergem poate cu o săptămînă mai devreme… Dar a meritat oricum, pentru că am văzut şi alte lucruri pe la templul cu pricina (Tenjin 天神 pe nume.) De exemplu, într-un colţ era amenajată o scenă pe care avea loc un spectacol de cîntece şi dansuri tradiţionale. Ne-a plăcut un mini-dans făcut de un samurai :P:

Apoi, într-un alt colţ, o văcuţă sfîntă care trebuia mîngîiată pentru a aduce noroc şi prosperitate familiilor:

precum şi nelipsitele ema (絵馬), plăcuţele cu rugăminţi adresate zeilor:

Ce ne-a plăcut însă cel mai mult la Tenjin a fost grădina, care e foarte verde, cu multă iarbă, o grămadă de alte flori în afară de fuji şi un iaz întortocheat în care vieţuiesc o grămadă de crapi şi cel puţin cîteva zeci (dacă nu sute) de broaşte ţestoase. De altfel, se vede că broaştele sînt „de-ale casei”: de fiecare dată cînd cineva se oprea pe cîte un pod să le admire în iaz, se strîngeau buluc imediat, fie să ceară de mîncare, fie să pozeze a vedete:

Ce nu ne-a plăcut – sau mai bine spus, încă nu ne-am lămurit 100% dacă ne place sau nu – a fost faptul că peste tot peisajul (templu, flori, verdeaţă ş.a.m.d.) plutea spectrul Sky Tree, turnul de 600 şi ceva de metri care urmează să fie inaugurat oficial peste trei săptămîni, dar care e deja gata din vara anului trecut:

Evident, asocierea dintre tradiţional şi modern poate da de multe ori rezultate surprinzătoare, în care tradiţionalul e revalorizat şi modernul revitalizat; în cazul de faţă, însă, Sky Tree parcă e prea ca nuca-n perete, nu se armonizează deloc cu peisajul…

***

Ca de obicei, am pus mai multe poze pe Facebook.