Tag Archives: examen

Cîteodată, 1+1=3…

It’s official! Elevii şi studenţii japonezi nu mai ştiu matematică. Ştiu să facă o medie aritmetică, dar habar nu au ce înseamnă asta. Ştiu să facă adunări, dar nu sînt în stare să explice de ce ajung la un anumit rezultat… Groaznic! Nişte incompentenţi! Impardonabil!

Societatea Japoneză de Matematică (MSJ) a anunţat săptămîna trecută rezultatele unui studiu făcut pe un eşantion de 6.000 de studenţi. Ziarele au preluat imediat ştirea şi au pus-o cu litere de-o şchioapă pe prima pagină, iar la televiziuni s-au făcut dezbateri, interviuri cu profesori, cu studenţi, cu părinţi şi cu – evident – lumea de pe stradă. Ca să dau doar două exemple de titluri: „Probleme de şcoală primară şi gimnaziu: proporţie de răspunsuri corecte de 1.2%”, sau „Matematica în criză”. Unde mai pui că s-a alarmat şi mediul de afaceri, care urmează să angajeze (o parte din) aceşti studenţi în viitorul apropiat… 

Concret, societatea cu pricina a făcut o cercetare în 48 de universităţi de stat şi private, unele cu profil real, altele cu profil umanist. Studenţilor li s-au dat o serie de probleme, întinse ca grad de dificultate de la şcoală primară la liceu; la unele probleme, varianta corectă de răspuns trebuia marcată prin metoda japoneză tradiţională de înnegrire de cerculeţe (multiple choice), la altele, studenţilor li s-a cerut să scrie o demonstraţie / soluţie, deci să răspundă mai detaliat. Ei, şi-au constatat că pînă şi cei care au intrat cu examen (de matematică) la universităţi de prestigiu au probleme, nu se descurcă deloc cu mizilicuri de gimnaziu, iar asta e îngrijorător. De bună seamă, cei care au intrat doar prin dosar sau recomandare au avut rezultate şi mai proaste. Profilul real sau umanist nu este foarte relevant, şi unii şi alţii stau prost.

Singurii care au mai salvat obrazul studenţimii japoneze sînt cei care, pentru a intra la universitate, dăduseră un examen la care li s-a cerut să răspundă detaliat şi argumentat, deci nu cu cercuri înnegrite pe o foaie de răspuns procesată apoi prin calculator. De aici, MSJ a dedus că asta ar putea fi o şansă de salvare şi a recomandat eliminarea din şcoli a examenelor cu răspunsuri de tip multiple choice – asta e doar una dintre propuneri, mai sînt şi altele: să facă exerciţii pentru ca elevii să poată scrie texte logice (şcolile) sau să cultive capacitatea studenţilor de a construi un discurs argumentat (universităţile). [Textul integral al raportului poate fi văzut aici, dar din păcate numai în japoneză, căci aşa e meteahna veche…]

M-am uitat pe cîteva din probleme, să văd cum arată; iată o mostră:

O şcoală are 100 de elevi. Media lor de înălţime este de 163,5 cm. Marcaţi cu O răspunsul corect şi cu X cele greşite din variantele de mai jos.

1) sînt 50 de elevi cu înălţime peste 163,5 cm şi 50 de elevi cu înălţime sub 163,5 cm

2) suma înlţimilor tuturor elevilor este egală cu 163,5 x 100

3) dacă elevii sînt împărţiţi în grupuri în funcţie de înălţime (131-140 cm, 141-150 cm, 151-160 cm etc.), cei mai numeroşi sînt cei cei din grupul 161-170 cm

Mai sînt şi altele, asemănătoare – de exemplu, suma dintre un număr par şi unul impar e 1) întotdeauna pară, 2) întotdeauna impară sau 3) cîteodată pară, cîteodată impară?

Pînă la urmă, însă, cît de relevante sînt problemele astea? Cînd mă duc la piaţă, am nevoie să fac pe loc suma între 3 şi 4, sau să mă gîndesc teoretic că 3 e impar, 4 e par şi…? Cît de des trebuie să calculez suprafaţa unui triunghi? Sau un logaritm? Sau un radical? De bună seamă, sînt oameni pentru care probleme de genul ăsta sînt indispensabile pentru slujbă / trai / cercetare etc., dar nu văd de ce am avea aceeaşi programă în şcoală, nu văd de ce am da aceleaşi examene şi nu văd de ce am fi evaluaţi după aceleaşi criterii. Dacă în programa mea de matematică am nevoie doar de adunare şi scădere, ar trebui să am opţiunea de a face asta la şcoală. Ştiu că pare greu de realizat, dar nu e imposibil. Şi depinde în mare măsură de profesor să ştie să facă un curs la care să fie antrenat şi elevul care vrea 3+4=…, şi cel care vrea funcţii şi geometrie în spaţiu, şi cel care crede că uneori 1+1=3. Şi o programă flexibilă.

Şi încă ceva: în toată povestea asta cu matematica din Japonia, studenţii sînt de vină, e limpede. Nu profesorii, nu manualele, nu birocraţia înţepenită din minister, nu programele… În România, vinovatul se schimbă prin rotaţie, dar e întotdeauna uşor de reperat. Poate ar fi momentul să depăşim punctul ăsta de vedere atît de îngust.

Anunțuri

Învăţăm pentru examene? Sau pentru ce?

Săptămîna asta am ţinut, trei zile la rînd, un workshop de engleză la o universitate de lîngă Tōkyō: cîte patru ore în fiecare zi, în care regula a fost „fără japoneză”. Au participat studenţi din toţi anii de studiu (inclusiv cîţiva masteranzi), dintre care o parte urmau să plece la un stagiu la un institut din străinătate, stagiu ţinut în engleză – de altfel, asta a fost şi ideea workshop-ului, să îi pregătească pentru asta. 

Studenţii cu pricina, toţi, fac engleză de cel puţin şase sau şapte ani, adică din primul an de gimnaziu – deci trei ani de gimnaziu, trei de liceu, plus facultate. Majoritatea au punctaje mari la teste de genul TOEFL, Cambridge etc. şi toţi au trecut de un examen de admitere unde au avut şi test de engleză. Şi totuşi… abia dacă legau cîteva fraze în engleză. Substantive disparate, verbe puse aiurea, o sumedenie de cuvinte japglish (wasei eigo 和製英語), nici un articol hotărît sau nehotărît, nici o prepoziţie pe nicăieri. Plus că toţi aveau tendinţa de a verifica de n ori în dicţionar înainte de a spune ceva, sau de a întreba / cere confirmări de fiecare dată în japoneză. Probabil că workshop-ul a fost un chin pentru ei, cel puţin în anumite momente. Dar m-au impresionat pentru că au rezistat pînă la capăt (participarea era facultativă) şi au trecut cu brio peste momentele penibile.

Experienţa asta mi-a confirmat, a nu ştiu cîta oară, că sînt probleme mari în felul în care se predă şi învaţă engleză în şcolile japoneze – şi nu exclud din asta nici universităţile. În majoritatea cazurilor, profesorii japonezi predau cursurile 100% în japoneză, pun accent pe gramatică, nu se desprind deloc de manualul-carte-sfîntă, au o predilecţie în a-i pune pe elevi să recite în cor diverse fraze-standard sau exemple rupte aiurea din context, nu fac deloc exerciţii de conversaţie şi, în general, nu aşteaptă din partea elevilor vreun alt output decît să înnegrească silitori la examene nişte buline cu răspunsurile „corecte”. Evident, lucrurile stau puţin altfel în cazul profesorilor nativi, dar nu toate şcolile au parte de aşa ceva. Prin urmare, nici nu-i de mirare că mulţi dintre japonezi nu se descurcă deloc în momentul cînd sînt puşi în situaţia de a comunica în engleză – sau în orice altă limbă străină… Acum cîteva săptămîni, via Facebook, am dat peste un clip făcut de cîţiva elevi japonezi, care s-au prins şi ei că ceva nu e în regulă cu felul cum li se predă engleză:

Ăsta e adevărul: elevii japonezi învaţă pentru examene. De multe ori, aproape numai pentru examene: ca să meargă la gimnaziu, ca să intre la liceu, ca să intre la universitate, ca să se angajeze, ca să orice-ar fi. Tocesc întruna vocabular şi gramatică, ba se mai duc şi la juku – şcolile suplimentare, care sînt o adevărată industrie, de milioane de euro – unde fac acelaşi lucru, la nesfîrşit. Toată lumea cunoaşte termenul senta shiken センター試験 („examen centralizat”), examenul în funcţie de care absolvenţii de liceu hotărăsc la ce universitate se duc, şi toată lumea cunoaşte termenul hensachi 偏差値 („punctaj standard”) – cu cît e mai mare, cu atît e mai bună şi universitatea la care poţi să speri. Senta shiken şi hensachi sînt scopuri în viaţă, îi fericesc pe unii şi îi dărîmă pe alţii. Iar asta nu e în regulă. Cum spun şi elevii din clip, ceva trebuie să se schimbe.

Aş înclina să cred că lucrurile stau ceva mai bine în România, cel puţin în privinţa limbilor străine – şi spun asta din experienţă. Nu că în privinţa limbilor străine ar fi totul ca pe roze, însă… of!, sînt atît de multe lucruri aiurea şi în şcolile de la noi: de la ignorarea motivaţiilor şi intereselor elevilor, la lecţiile dictate de la catedră la virgulă, la metodele de predare prăfuite şi ruperea şcolilor de comunitate, pînă la orarele prost făcute şi, de ce nu?, lipsa pauzei de prînz… Sînt şi la noi profesori care nu aşteaptă altceva de la elevi decît să dea un test sau un examen (la care sa ia, sau nu – după caz – notă de trecere), fără să le pese ce se întîmplă mai departe cu informaţiile / cunoştinţele „verificate” aşa. Sînt şi la noi materii care nu-şi au locul în orar sau cărora li se alocă prea mult timp, sînt şi la noi elevi care învaţă numai pentru examene şi aşa mai departe.

Evident, se poate să mă înşel, dar asta e o discuţie care, după părerea mea, merită atenţie. Deci o să mai scriem despre asta. 🙂