Tag Archives: Ebisu

Street Art între Shibuya şi Ebisu

Pe linia de tren Yamanote – linia Japan Railways care închide într-un inel centrul Tōkyō – gările Shibuya 渋谷 şi Ebisu 恵比寿 sînt una după cealaltă, ceea ce înseamnă că, pe jos, distanţa dintre ele poate fi străbătută în vreo 20 de minute în pas lejer. Alaltăieri, sub un cer plumburiu şi înnorat, am făcut plimbarea asta cu aparatul foto după noi şi a meritat.

Am pornit de la Shibuya pe străduţele înguste care merg de-a lungul liniei ferate şi, la cîţiva paşi de gară, am dat de un zid interesant:

Am dedus că prin apropiere se află Institutul Japonez pentru Design (日本デザイナー学院), aşa că ne-am conformat îndemnului din desen, we had our courage 😛 şi am mers mai departe. Cîţiva paşi mai încolo, am trecut prin faţa clădirii institutului, după care am dat de o casă decorată pe toate părţile. Întîi, cu un cireş înflorit pe zidul dinspre parcare,

apoi cu floarea-soarelui pe lîngă uşa de la intrare

şi, în cele din urmă, cu un tablou cu animale (cu tot cu o săgeată spre institut):

Aproape de Ebisu, am găsit şi o baracă înveselită cu motive marine:

Street art, cu alte cuvinte. Un street art cuminte şi cam fără zvîc rebel, probabil desenat de studenţii de la institut, cu aprobări de pe la toate forurile. Deci nu genul de artă făcută noaptea la lumina felinarelor cu flacoane de vopsea spray agitate de artişti cu glugi negre, care stau ca pe ace atenţi să nu vină poliţia să îi amendeze pentru murdărirea spaţiului public…

Dar am găsit urme că trecuseră pe-acolo şi genul ăsta de artişti – pe un stîlp de iluminat, un portret ars de soare şi bătut de ploi, însoţit de declaraţia răspicată This is street art :): 

Cu sprijin de la autorităţi, probabil că studenţii de la institut vor acoperi din ce în ce mai multe ziduri de acum încolo pentru „înfrumuseţarea cartierului” (machi no bika 街の美化), dar artiştii underground sigur n-o să dispară…

Iată şi traseul:

 

Anunțuri

Fotografiile lui Masao Horino

Am fost astăzi la Muzeul Metropolitan de Fotografie din Tōkyō (東京都写真美術館), care se află în Ebisu, unde am văzut o excelentă expoziţie retrospectivă a lui Masao Horino (堀野正雄). Horino (1907-1998) a fost unul dintre cei mai importanţi fotografi japonezi dinainte de al Doilea Război Mondial, pomenit în multe manuale şi tratate de specialitate pentru inovaţiile tehnice şi principiile estetice noi – într-o oarecare măsură, a fost un soi de Arghezi care a iscat frumuseţi şi preţuri noi din bube, mucegaiuri şi noroi…

A debutat în anii ’20 cu fotografii făcute la Teatrul Mic de la Tsukiji 築地小劇場, unul dintre avanposturile teatrului modern japonez: actori, decoruri, scene din spectacole, costume – pe scurt, o cronică în imagini a evoluţiei teatrului.

Apoi, în tinereţe (anii 1930) a fost pasionat de vapoare, poduri, macarale, sonde etc. – într-un cuvînt, maşinării, pe care le-a fotografiat din unghiuri neobişnuite pînă atunci. Are o serie întreagă de „Studii” făcute pe şantiere, prin mine, porturi ş.a.m.d., în care încearcă tot timpul perspective noi:

優秀船に関する研究 - Nave superioare (studiu) 1930

Tot în perioada respectivă, a început un proiect de amploare cu titlul „Caracterul Marelui Tōkyō” (大東京の性格), cu fotografii, colaje şi montaje care surprind viaţa de zi cu zi din toate cartierele, mai ales din cele sărace de la periferie – o parte din fotografii (vagabonzi, cerşetori etc.) sînt chiar publicate în reviste de criminalistică.

După 1933, se concentrează asupra portretelor de femei, japoneze şi străine deopotrivă, tradiţionale şi moderne deopotrivă:

題不詳 - Fără titlu (Femeie în kimono) 1933-1938

題不詳 - Fără titlu (Femeie cu scoici) 1933-1938

Către sfîrşitul anilor ’30, odată cu intrarea Japoniei în război în Asia, începe să facă şi fotografii de război – nu de pe front, ci din „planul secund”, cum e, de exemplu, poza de mai jos, făcută la un marş al studentelor care demonstrează cum trebuie purtate măştile de gaze:

女学生の行進 - Marşul studentelor 1936-1939

Din 1938, pleacă în Coreea şi apoi în China, unde rămîne cîţiva ani buni – ăsta, de altfel, e şi sfîrşitul carierei lui publice, pentru că fotografiile făcute în fostele colonii japoneze sînt folosite ca materiale de propagandă imperialistă în timpul războiului şi, deci, după capitularea din 1945 a decis să rămînă în umbră. De altfel, pe internet se găsesc foarte puţine fotografii ale lui de după 1938, iar informaţiile din Wikipedia sînt extrem de zgîrcite, şi în engleză şi în japoneză. Cîteva imagini în plus se găsesc pe pagina dedicată expoziţiei de pe site-ul muzeului, şi cam atît…

***

PS: Pentru că, de bună seamă, fotografiatul era interzis în muzeu, am luat fotografiile de mai sus de aici, de pe site-ul Asahi Shinbun.