Cruzimea copiilor şi nepăsarea adulţilor

UPDATE 2 decembrie 2012

Am publicat articolul de mai jos pe 14 iulie 2012, după care am continuat cu două actualizări, pe 16 iulie şi pe 21 iulie. Am hotărît să fac azi un update pentru că săptămîna asta Ministerul Educaţiei (Monbukagakushō) a dat publicităţii rezultatele unei investigaţii despre ijime, realizată între 1 august şi 22 septembrie. Investigaţia acoperă primele luni din anul şcolar 2012-2013, adică perioada aprilie-septembrie, iar datele sînt cutremurătoare… şi, într-o oarecare măsură, încurajatoare în acelaşi timp.

Potrivit raportului ministerului, în cele 6 luni s-au înregistrat 144.054 de cazuri de ijime, dublu faţă de cele aproximativ 70.000 din tot anul precedent. Dintre acestea, 88.000 au fost raportate în ciclul primar, 43.000 în cel gimnazial şi 13.000 la liceu; 278 de cazuri au fost considerate extrem de grave pentru că au pus în pericol viaţa elevilor.

Faptul că cifrele sînt atît de mari înseamnă, pe de altă parte, şi că a crescut sensibilitatea faţă de cazurile de ijime – elevii nu se mai tem să raporteze incidentele, profesorii se implică mai mult iar şcolile nu mai încearcă să muşamalizeze. E un început bun. Care trebuie însă să fie urmat de nişte programe ferme şi reale, nu de raportări la hectar triumfaliste care să vopsească pe dinafară gardul şi să ascundă sub preş mizeriile unui întreg sistem.

În toată povestea asta, cazul cumplit de anul trecut din Otsu (cel despre care am scris şi noi) se pare că a avut o importanţă covîrşitoare, pentru că a  (re)adus în atenţia publicului o problemă gravă, care zăcea de multă vreme îngropată sub teancuri imense de hîrţogăraie optimistă şi birocraţie crasă. Măcar atît.

Raportul întreg (în japoneză) se găseşte aici, iar o analiză în engleză aici.

***

De vreo cîteva zile, Japonia vuieşte din pricina unui caz absolut teribil: un copil de 13 ani, elev în clasa a doua de gimnaziu, s-a sinucis anul trecut în octombrie aruncîndu-se de pe blocul de 14 etaje în care locuia. Povestea este extrem de complicată, oribilă şi crudă în acelaşi timp, şi ridică multe semne de întrebare cu privire la felul cum autorităţile – de la profesorul care intră în clasă pînă la ministrul educaţiei, trecînd prin poliţie şi administraţia locală – înţeleg să se ocupe de o problemă cu rădăcini foarte adînci în sistemul educaţional japonez: ijime (いじめ), adică hărţuirea, batjocorirea, umilirea unui elev de către colegi. Bullying, cum i se spune în engleză.

 Iată pe scurt firul evenimentelor:

  • pe 5 octombrie 2011 (miercuri), în toaleta unei şcoli publice din oraşul Otsu din prefectura Shiga (滋賀県大津市), cîteva eleve sînt martore la o bătaie: un băiat lovea cu pumnii şi picioarele un coleg, strigîndu-i „Dacă nu ripostezi, o păţeşti şi mai rău” (「やり返してこなければ、もっとひどいことをするぞ」). Înspăimîntat, cel ameninţat loveşte şi el. Imediat, fetele raportează incidentul profesorilor. 
  • pe 6 octombrie (joi), profesorul responsabil de an şi cel responsabil de clasa în care erau băieţii îi chestionează pe cei doi în legătură cu incidentul. Avînd în vedere că loviseră amîndoi, consideră incidentul o ceartă şi îi pun să-şi ceară reciproc iertare şi să se împace. 
  • pe 7 octombrie (vineri), elevele care fuseseră martore la bătaie le semnalează profesorilor că e de fapt vorba de ijime şi că băiatul ameninţat mai fusese şi înainte victima colegilor lui. Profesorii hotărăsc să investigheze cazul mai amănunţit în săptămîna următoare. 
  • pe 11 octombrie (marţi), exact în dimineaţa zilei cînd urma să înceapă investigaţia, băiatul de 13 ani se sinucide aruncîndu-se de pe clădirea în care locuia. 
  • imediat după sinucidere, atît şcoala cît şi comisia municipală pentru educaţie (教育委員会) au declarat că nu a fost vorba de ijime. Au început o anchetă în rîndul elevilor ca să obţină mai multe informaţii despre incident şi au aflat că băiatul cu pricina era hărţuit de multă vreme de trei dintre colegii săi, în diverse forme: fie i se dădeau porecle jignitoare („împuţit”, „leneş”, „prost”), fie era ameninţat cu bătaia, fie i se cereau bani etc. Ba chiar a fost obligat, în bătaie de joc, să facă „repetiţii pentru sinucidere” (自殺の練習), iar colegii s-au jucat la un moment dat „de-a înmormîntarea” (葬式ごっこ), prefăcîndu-se că băiatul ar fi murit şi oferind flori la altarul lui. De altfel, aceştia declară în faţa comisiei că „se bucură că [băiatul] a murit” (「死んでよかった」). După trei săptămîni, ancheta este închisă, iar şcoala şi comisia declară că legătura între ijime şi sinuciderea băiatului este „neclară” (不明). Rezultatele anchetei nu sînt făcute publice. 
  • nemulţumiţi de rezultatele anchetei, părinţii băiatului fac plîngere la poliţia municipală. De trei ori consecutiv, plîngerea le este refuzată ca neîntemeiată. 
  • în februarie 2012, părinţii băiatului dau în judecată municipalitatea (care administrează şcolile), pe elevii care îl hărţuiseră pe băiat şi pe părinţii acestora. Printre documentele pe care le depun la tribunal se află şi o copie după rezultatele anchetei desfăşurate imediat după sinuciderea băiatului. 
  • în iunie 2012, rezultatele anchetei devin publice şi sînt publicate în presa locală din Otsu. Forţaţi de mass-media să dea o declaraţie, membrii comisiei pentru educaţie organizează o conferinţă de presă pe 4 iulie, în care susţin că „nu considerăm că am ascuns informaţii” (「隠したとはとらえていない」). 
  • părinţii contactează un ONG care se ocupă cu ajutorarea familiilor ai căror copii au fost victime ijime şi sînt sfătuiţi să depună plîngerea la poliţia prefecturală. Poliţia prefecturală acceptă plîngerea pe 10 iulie (marţi). 
  • miercuri, 11 iulie, poliţia prefecturală începe o investigaţie în şcoală: o echipă specială de poliţişti chestionează elevii şi profesorii cu privire la ijime şi, în acelaşi timp, verifică rezultatele primei anchete. 
  • joi, 12 iulie, şeful comisiei pentru educaţie admite că ijime ar putea fi „unul dintre numeroşii factori” care au dus la sinuciderea băiatului. În aceeaşi zi, primarul din Otsu cere ajutorul Ministerului Educaţiei pentru rezolvarea acestui caz. 
  • vineri, 13 iulie, ministerul răspunde că va trimite un reprezentant în şcoală, iar ministrul adjunct îşi cere public scuze pentru întîrzierea cu care a reacţionat la acest caz de sinucidere. Este prima dată cînd ministerul trimite un reprezentant oficial pentru soluţionarea unui caz de ijime
  • astăzi, 14 iulie, poliţia prefecturală din Shiga a anunţat că o parte dintre profesorii din şcoală au declarat că au fost ei înşişi martori la scene în care victima era hărţuită de către colegi, dar nu au raportat nimănui. 
  • de mîine, 15 iulie, echipa de poliţişti care desfăşoară investigaţia în şcoală va creşte de la 25 la 45 de persoane.
Cam asta e povestea, într-o relatare cît de cît detaşată. Dar în ea se ascund atît de multe drame încît e greu să rămîi detaşat… cel mai grav e că a murit un copil. Cel mai probabil, din pricina cruzimii nesăbuite a unor colegi. Şi din pricina indolenţei tuturor adulţilor din jur, care ar fi trebuit să aibă grijă să nu se întîmple aşa ceva.

Ministerul educaţiei e mulţumit că statisticile oficiale spun că numărul de cazuri de ijime e în scădere, de la peste 100.000 în 2006 la puţin peste 75.000 în 2010 – datele pentru 2011 nu sînt încă publice. Reprezentanţii părinţilor şi diverse ONG-uri susţin că cifra asta nu reprezintă decît un vîrf de aisberg pentru că e vorba doar de cazurile confirmate, nu şi de cele neraportate. Oricum ar fi, mie mi se pare că 75.000 rămîne o cifră cumplită… Iar dacă un singur copil moare din pricina ijime, este cu atît mai grav.

***
În cazul de la Otsu, mai există un aspect deloc de neglijat: indiferenţa presei. Nimeni nu s-a obosit să încerce să afle ce s-a întîmplat cu adevărat în acea şcoală – toţi ziariştii au înghiţit pe nemestecate gogoşile servite de comisia pentru educaţie, fără nici o tresărire. Lucrurile au luat amploare şi au ajuns în presa centrală doar datorită perseverenţei părinţilor îndureraţi. Oribil. Şi trist. 


9 responses to “Cruzimea copiilor şi nepăsarea adulţilor

  • Cecilia

    Chiar ma intrebam daca s-a dat un raspuns la investigatie. Bine ar fi daca parintii, celor care fac acele fapte monstruoase, s-ar ocupa mai mult de ei si le-ar explica anumite lucruri. Insa din experienta mea, parintii nu se ocupa, copilul copiaza comportamentul adultului si uite asa incepe cercul vicios. Intr-o clasa de minim 20 de elevi, un profesor sa se ocupe de toti cei 20 intr-o ora este o performanta. Pacat ca nu se fac programe eficiente pe aceasta problema, atat la ei, cat si la noi. Pentru ca fenomenul exista la noi, dar lumea vorbeste de violenta din scoli, nu si de efectele ei asupra tuturora si asupra societatii. Putini copiii isi revin din acele traume, trebuie sa iesi din mediu si sa ajungi intr-un alt mediu sau sa inveti sa-i ignori, ceea ce e asa de greu.

  • Horica

    chiar ma gandeam zilele trecute la povestea asta. ieri am avut in plan sa te intreb daca mai stiti ceva despre subiect, dar am uitat… am simtit eu ceva..

  • Ijime, sport național | TOTB.ro - Think Outside the Box

    […] umilirea unui elev de către colegi.Bullying, cum i se spune în engleză.” (Integral,aici și continuarea, aici.) Bineînțeles, ijime se practică peste tot, oriunde în lume se face […]

  • Nico

    Fetita mea este anul 5 la elementara(10 ani).Acum 3 sapt. la ora deschisa am aflat ca in poza cu clasa facuta la inceperea anului scolar si lipita pe holul scolii pt. ca parintii sa aleaga o poza ,cineva i -a taiat fatza cu un cutter knive.Nimeni din cei 300 de elevi nu a vazut nimic,zic ei.Acum cica scoala investigheaza…Asteptam sa vedem daca se va afla faptasul.Avand in vedere ca noi,parintii suntem amandoi straini stam cu groaza in suflet pt. viitor.Am urmarit povestea aceasta tragica cu sufletul la gura si de cate ori au fost noutati in presa am plans imaginindu-mi suferinta copilului si drama acelor parinti.

    • R.P.

      @Nico
      Sperăm să fie doar un incident – dacă nu, însă, e foarte grav… Dacă aveţi putere, ţineţi-ne la curent cu rezultatele investigaţiei.

  • Horica

    Povestea e cutremuratoare iar faptul ca autoritatile au ascuns asta e de neimaginat. Daca era la noi un astfel de scandal toate posturile tv discutau despre asta zile in sir. Insa faptul ca niste copii de clasa a 5-a au fost rai cu un alt copil nu e un lucru rar sau intalnit numai in Japonia. Si la noi se intampla asa ceva insa cred ca japonezii sunt mai sensibili.
    Mama e directoare la o scoala generala si a avut probleme cu un copil de clasa a6-a ce a vrut sa se sinucida insa au psiholog la scoala si familia se ocupa de asta si acasa. Insa e un caz rar la noi si motivul pentru care a vrut sa se sinucida e ca parintii lui divorteaza

    • R.P.

      Faptul că la noi toate posturile TV ar fi discutat despre asta nu cred că e neapărat un lucru bun, pentru că aproape orice ştire despre educaţie e o ştire negativă (o bătaie în clasă filmată şi pusă pe YouTube, elevi care-şi bat joc de vreo profesoară, vreun profesor care pălmuieşte,, altul care cere mită etc. etc….). Ştiri pozitive sînt numai cu ţîrîita, deşi se întîmplă şi destulde lucruri bune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s