Mirosurile Japoniei

Casele

Cînd intri prima dată într-o casă japoneză care a stat nelocuită o vreme – fie că e nouă sau veche – îi simţi imediat mirosul. E un amestec de lemn proaspăt combinat cu o acreală uşoară de fier coclit. Nu e un miros pătrunzător, nu te izbeşte… e pur şi simplu acolo, plutind prin camere. Vara, cînd  aerul e încărcat de apă, se adaugă şi mirosul greu de paie umede, de la rogojinile de orez de pe jos, care absorb umezeala şi se umflă uşor.

După vreo două, trei zile, ai senzaţia că mirosul a dispărut, nu-l mai simţi. De fapt, devine pur şi simplu o obişnuinţă – dacă lipseşti cîteva zile, îl regăseşti la întoarcere. E aproape la fel. Parcă mai puţin intens, dar e tot acolo.

Apoi, băile… Cînd treci agale sau în goana bicicletei pe străduţele lăturalnice cu case, n-ai cum să nu simţi mirosul care evadează din băile oamenilor. E un abur efemer, mirosul de apă caldă strînsă într-o baie minusculă combinat cu parfumurile de săpunuri şi şampoane. E mirosul de seară, cînd se întoarce lumea acasă – de imediat după cină pînă înspre miezul nopţii. E mirosul cel mai gălăgios – negreşit, e însoţit de zvon de apă vărsată pe corp sau pe jos, cu plescăituri şi bufnituri. Iarna e mai puternic, adastă mai mult prin aerul rece.

––––––––––––

Orezul

De pe la mijlocul lui august, cînd dă în pîrg orezul, încep să miroase lanurile… E miros de lut reavăn, parcă puţin aspru. Natural, sincer. Nu are nimic din greutatea tatami-ului îmbibat de apă.

Pluteşte jos, aproape de pămînt, amestecat cu foşnet de paie uscate, galbene şi cu orăcăieli răzleţe de broaşte. 

––––––––––––

Măslinul dulce

De pe la sfîrşitul lui septembrie, de prin curţi încep să se iţească nişte flori mici, portocalii, strînse în ciorchine şi adunate pe crengi lungi, care se întind peste gard, în stradă. Sînt mărunte şi comune, genul de flori pe care nu dai doi bani. Ăsta e măslinul dulce – sau parfumat, cum mai e alintat🙂 Kinmokusei (金木犀), îi spun japonezii.

Dar cînd treci pe lîngă florile astea pipernicite, nu poţi să nu te întrebi ce miroase… Ce miroase atît de bine? De unde e parfumul ăsta? Dulce, dar nu greţos. Pătrunzător, dar nu apăsător. Revigorant. Apare din senin şi dispare imediat, după cîţiva paşi. 

E ca un soi de bubble imens, un halou de parfum dulce în jurul unui arbust impersonal. Cîteodată, îţi vine să te-opreşti pe lîngă el cîteva secunde, ca să simţi mirosul mai bine…


5 responses to “Mirosurile Japoniei

  • imaginecontinua

    Pe mine ma fascineaza mirosurile, cat as da ca sa simt mirosul de maslin dulce, mirosul Japoniei…..

  • Horica

    Multumesc mult! Nu stiam ce e mirosul ala atat de placut. Mirosul seamana cu mirosul unor flori de la noi, ce apar primavara si nu imi dadeam seama de unde vine. Pentru prima data am crezut ca e o urma de parfum lasat de vreo doamna, dar il simteam mereu, in aceleasi zone. Dar niciodata nu m-am gandit ca e acel copac, ce saptamana trecuta si-a pierdut toate florile, dupa o ploaie.
    Pentru mine mirosul Japoniei, e mirosul de Curry. A fost primul miros pe care l-am simtit in aeroport si de aceea asociez Japonia cu Curry japonez. Caminul in care stau eu are un miros de musama incinsa, miros pe care il simtisem anul trecut insa apoi am uitat de el. Pana cand m-am intors de acasa, si mirosul m-a intampinat din nou

  • Nico

    Kinmokusei,miroase absolut minunat!Apare brusc,il simti subit intr-o dimineata si te trezesti ca mergi pe strada adulmecand,doar-doar il vei simti iar.Pacat cannu dureaza mult si florile si o data cu ele si mirosul,dispar la fel de subit cum au /a aparut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s