Puştiul peltic care cară mape

Am revăzut de curînd Tampopo (タンポポ). filmul din 1985 al regizorului Jūzō Itami (伊丹十三)… Abia al doilea din cele zece filme făcute de Itami, dar ce mînă de maestru! Excelent. Vorba ceea, oldies but goldies.

Povestea din Tampopo e destul de simplă la prima vedere: cum să ajuţi o văduvă cu un copil să-şi refacă restaurantul minuscul de periferie – şi, mai ales, să ducă la perfecţiune gustul supei şi consistenţa tăieţeilor😛 – trecînd peste toate obstacolele, fie ele oricît de mari şi aparent insurmontabile. Evident, finalul e un happy-end de zile mari, în care toată lumea rîde, cîntă şi dansează: supa e mirobolantă, tăieţeii sînt nemaipomeniţi, fosta magherniţă dărăpănată e ţais, clienţii se înghesuie să guste din minunile gastronomice, vechii duşmani sînt noii prieteni şi dragostea pluteşte peste tot în aer. Dar asta e doar prima vedere…

Itami inserează în film cîteva fire secundare, aparent fără nici o legătură cu povestea principală, dar care sînt de fapt sarea şi piperul. Subtil, pe ici pe colo sînt presărate cîte un clin d’œil sau cîte o aluzie care trimit la clasicele lui Kurosawa, la western-urile americane, la comediile bulevardiere sau la filmele pink japoneze… Mie, unuia, mi se pare sincer că tot filmul poate fi văzut tocmai în cheia asta, oarecum meta, a firelor secundare – dincolo de tăieţei şi orice altceva, Tampopo e un film despre film / cinematografie, în care Itami pare să se-ntrebe pînă şi ce naiba caută el în scaunul de regizor. O întrebare legitimă, de altfel.

Unul din firele astea secundare e o scenă antologică în care un grup de oameni de afaceri spilcuiţi şi simandicoşi merg la cină la un restaurant franţuzesc cu ştaif, însoţiţi de un puşti peltic cărător de mape… Cadrele sînt memorabile:

 

Dacă stăm strîmb şi judecăm drept, cam ăsta e de fapt mersul lumii. Scena asta de cîteva minute din filmul lui Itami e valabilă şi în Japonia şi în România. Şi oriunde altundeva. Rîdem cînd o vedem, dar e un rîs strîmb.

***

PS: În săpăturile prin YouTube, am dat într-un cotlon şi peste filmul întreg, cu tot cu subtitrări:


One response to “Puştiul peltic care cară mape

  • Radu Leca

    Tocmai am vizionat Tampopo in SOAS! (semestrul asta sunt coordonator cu filmele la SOAS Japan Society). Si mie mi s-au parut cele mai interesante firele secundare. Am vrut sa-l arat la undergraduates tocmai ca sa se molipseasca de ochiul critic al lui Itami. Iar modul cum se intersectau povestile mi-a amintit de filmul haios al lui Jacques Tati, Play Time.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s