Viaţa la ţară

De cînd am venit în Japonia, trăim mult mai eco şi mai cultural decît în România… Sîntem la vreo 40 de kilometri de Tōkyō, avem grădină de legume în spatele casei, avem la o aruncătură de băţ un oraş medieval, o pădure fermecată şi cîmpuri de orez cît vezi cu ochii. Nu ne mai lipseşte decît şfara cu motocei la capăt, de să crape mîţele jucîndu-se cu ei😀 Da’ prevăd că o să ne luăm şi de-asta curînd.

Dacă tot stăm la ţară, profităm destul de des de asta, în primul rînd cu preumblări prelungi prin natură; scăpăm repede de betoane şi ne limpezim trupurile şi gîndurile  – vorba poetului, „cu aer proaspăt pe plămîni acum mă şterg”…

Zilele trecute, am luat-o la pas să explorăm teritoriile necunoscute din oraşul minuscul în care vieţuim – nu că ne-ar mai fi rămas multe cotloane de explorat. La un sfert de oră de mers pe jos, am scăpat de asfalt şi am ajuns la rîu – am dat de verde, mult verde:

Am pornit de-a lungul rîului pe unul dintre digurile înălţate, pe o cărare colbuită şi mărginită de ierburi pînă la genunchi, pe sub crengi bogate de cireşi. Vreme de vreo două ore, n-am întîlnit decît trei sau patru suflete pe drum: un alergător în spandex, o doamnă cu trei căţei, o băbuţă ageră ieşită la plimbare – care ne-a recunoscut prezenţa ceremonios, cu plecăciune + salut – şi un domn la vreo 40 de ani care stătea pe mal cu o undiţă întinsă în apă, pîndit de o pisică pofticioasă.

Am trecut pe lîngă o mini-fermă unde am dat peste o natură moartă cu tractor şi flori😛 – se şi asortau la culori, de altfel:

Un pic mai tîrziu, o altă mini-fermă, cu alt tablou; de data asta, o natură vie cu om şi utilaj:

Ceva mai încolo, pe malul opus, un mic teren de golf pe care cîţiva pensionari domoli cu şepci albe exersau cu încetinitorul nişte lovituri – cît am trecut pe lîngă ei, i-am văzut mai mult scufundaţi prin tufişuri, căutînd mingile. Deh, tihna bătrîneţii…

Am mers şi-am mers, ca Harap-Alb spre ţara Împăratului Verde, pînă ce casele s-au făcut tot mai rare şi iarba tot mai mare – am nimerit în nişte cîmpuri de orez dese, parcelate cu grijă; unul dintre ele era vegheat cu atenţie de o liotă de pitici aliniaţi regulamentar pe un gard…

… iar altul, ceva mai încolo, avea în mijloc un mic cimitir budist, parcă ireal, parcă picat de nicăieri:

Ne-am văzut de drum mai departe încă vreo două ceasuri, liniştiţi, pînă ne-am reîntors în civilizaţie. Am avut parte şi de-un apus spectaculos şi dinamic (bătea vîntul), din care am reuşit să prindem în poză o spărtură în nori care, nu ştiu de ce, îmi aduce aminte de felul cum arată Australia pe hărţi…

O să repetăm isprava asta.

***

De bună seamă, am pus ceva mai multe poze pe Facebook.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s