Bere şi discriminare

Nimic mai plăcut, vara, decît să stai cu prietenii la o terasă şi să savurezi o bere sau un vin şi un pahar de vorbă – să se înşire halbele şi paharele goale, să ajungă scrumierele să dea pe dinafară de mucuri şi să se umple aerul din jurul mesei de poveşti frumoase… Şi să te întinzi pînă în ore mici din noapte, cînd vine cîte un chelner ajuns la capătul răbdării: „Ştiţi, am vrea şi noi să închidem şi să mergem acasă…”. Ni s-a întîmplat tuturor, nu?😛

Japonezii au descoperit şi ei plăcerea asta, dar au parte de ea cu ţîrîita: terase sînt extrem de puţine – deh, terenurile sînt cumplit de scumpe aici – şi nici nu poţi să te întinzi la vorbă după pofta inimii.

Ieri, pe seară, buimaci de oboseală şi năuci de căldura umedă şi nesuferită tipică pentru verile japoneze, bîntuiam prin Ikebukuro cînd ne-a venit ideea luminată să mergem să ne ostoim aleanul cu cîte un pahar. Ştiam că e o terasă prin preajmă – bia gaaden ビアガーデン îi spun japonezii, adică „grădină de bere”😀 – pe acoperişul unui magazin, aşa că am hotărît s-o căutăm. Am intrat în magazinul cu pricina, am bîjbîit un pic şi apoi am întrebat o vînzătoare de la un stand oarecare – extrem de amabilă, nu numai că ne-a explicat cum să ajungem, dar ne-a şi condus pînă la liftul pe care trebuia să-l luăm spre terasă, ba chiar a apăsat şi butonul în locul nostru… şi aşa am ajuns la grădina de bere din Ikebukuro, la 50 de metri deasupra oraşului.

Sistemul e simplu: plăteşti la început 2000 de yeni (sau 3500, dacă vrei şi mîncare) şi stai două ore în care bei cît vrei. De fapt, cît poţi… Într-un colţ stau aliniate dozatoarele de bere, din care îţi torni singur în halbă, de cîte ori vrei:

Imediat după ele, butoiaşele cu vin şi alte delicatese:

Fireşte, am profitat de ele imediat – the clock was ticking! – şi am început să ne savurăm băuturile la masă. Am avut parte şi de două episoade amuzante: primul a fost apariţia unui şoricel dezorientat pe terasă, care a stîrnit valuri de rîsete şi / sau panică printre chelneriţe / chelneri şi clienţi; al doilea a fost faptul că un chelner care fusese la studii prin Irlanda ne-a reperat de străini, a intrat în vorbă cu noi şi, după cîte cuvinte schimbate în japoneză, ne-a adus o farfurie cu snack-uri din partea casei😀

Pe scurt, ne-am simţit bine la terasă, într-o oarecare măsură – ne-au lipsit prietenii de-acasă şi nu ne-a priit să ne tot uităm la ceas ca să vedem cît mai putem sta. Dar cireaşa de pe tort la terasa cu pricina se afla la baie… baia fetelor, mai exact.

Tada… we give you… „cabina de etichetă”:

Echiketto buusu エチケットブース îi zice în japoneză, adică etiquette booth… Cît despre rolul ei, imaginea e suficient de grăitoare… Dacă bei prea mult, pac la cabină!

Explicaţia e delicioasă: Kibun no sugurenai kata wa, kochira o goriyō kudasai 気分の優れない方はこちらをご利用ください, adică ceva de genul „dacă nu vă simţiţi în formă maximă, utilizaţi această cabină”… Cool, or what?!

Dar… la baia băieţilor nu exista aşa ceva. Mă simt discriminat.


5 responses to “Bere şi discriminare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s