Directorul şi comisia

Sîmbătă am scris pe larg despre ijime şi despre cazul băiatului din Otsu care s-a sinucis pentru că a fost hărţuit de colegi. Ei bine, între timp povestea asta cumplită a continuat cu încă un episod incredibil. Mi-e greu să scriu despre asta încă o dată, dar am hotărît să urmăresc cazul pe de o parte pentru că e absolut teribil şi, pe de altă parte, pentru că spune o sumedenie de lucruri despre tarele care bîntuie prin şcolile Japoniei… 

Directorul şcolii din Otsu la care învăţa băiatul care s-a sinucis şi şeful comisiei municipale pentru educaţie au susţinut sîmbătă o conferinţă de presă (detalii aici). Între altele, directorul a recunoscut că profesorii au greşit pentru că nu şi-au dat seama că e vorba de un caz de ijime: „Au ajuns la concluzia că e o ceartă între colegi. Am avut ocazia să realizăm că e vorba de ijime, dar nu am făcut asta.” (「同級生とのけんかと判断した。いじめを把握する機会があったのに見逃していたと言われれば、その通りだ」) 

(c) Yomiuri Shinbun

Întrebat apoi de ce a refuzat pînă acum să răspundă la întrebările presei, directorul a răspuns că a evitat discuţia cu ziariştii pentru că s-a gîndit la liniştea sufletească a copiilor (!) (「生徒たちの心の安定を考えて避けていた」) şi, pe de altă parte, pentru că s-a simţit responsabil pentru tulburarea pe care a produs-o de miercuri încoace pătrunderea poliţiei în şcoală pentru investigaţii… (「強制捜査などで学校全体が混乱する事態になり、十分責任を感じている」).

Tîrziu, prea tîrziu. Realitatea nu se mai schimbă acum, oricît ar încerca unul sau altul să-şi ceară scuze sau să-şi asume răspunderea.

***

Pe de altă parte, în paralel cu cazul din Otsu a ajuns în atenţia presei şi un alt incident: în iunie, un elev de 13 ani din Hamamatsu, prefectura Shizuoka (静岡県浜松市), s-a sinucis aruncîndu-se de pe blocul de 10 etaje în care locuia… începe să sune cunoscut, nu? Şcoala a început o anchetă din care a aflat că băiatul era victimă ijime: mai mulţi colegi care frecventau aceeaşi şcoală suplimentară (juku 塾) îl batjocoreau pentru că prefera să meargă la şcoală şi să înveţe în loc să participe la clubul de sport. De cîteva luni, era mereu umilit verbal – i se spunea kusacchi くさっち („împuţitule”) sau kimoi きもい („scîrbosule”) – şi lovit. Fireşte, şcoala nu şi-a dat seama că e vorba de ijime, iar juku a răspuns că îşi instruieşte elevii să nu facă ijime şi să raporteze imediat orice li se pare suspect…

Comentariile mi se par de prisos. E atît de uşor, ca adult, să te speli pe mîini de orice poveste…

Notez aici, încă o dată, cifra oficială de cazuri de ijime recunoscutde de Ministerul Educaţiei din Japonia: peste 75.000 în 2010. Imens. Enorm. Trist.


8 responses to “Directorul şi comisia

  • Ijime, sport național | TOTB.ro - Think Outside the Box

    […] elev de către colegi.Bullying, cum i se spune în engleză.” (Integral,aici și continuarea, aici.) Bineînțeles, ijime se practică peste tot, oriunde în lume se face mișto de grasul clasei, […]

  • Irina

    Astept cu mare placere articolele dvs. insa acesta din urma m-a intristat in mod profund.
    Inca o dovada ca fiecare popor are atat calitati, cat si defecte.

    Va multumesc pentru acest blog si sper ca veti continua sa scrieti, eu va urmaresc continuu din umbra!

    Toate cele bune, Irina P.

    • R.P.

      @Irina
      Mulţumim🙂
      Ai dreptate, Japonia nu e ţara unde umblă cîinii cu covrigi în coadă, sînt şi foarte multe probleme. Multe umbre. Vom mai scrie şi despre astea, pe rînd.

  • IoanaPsi

    într-adevăr ai adus în „lumina reflectoarelor” un subiect foarte delicat. din păcate, nu cred că este ușor, nici ca adult, să te speli pe mâini, însă, este mai adaptativ așa și e mai ușor de ascuns sentimentul de rușine, de neputință și de nepricepere – ca și părinte, ca și profesor – oare își asumă cineva că a crescut un copil care umilește, care este nedrept… care, poate, îi seamănă? sincer, mă îndoiesc, deși cred că asta ar fi primul pas spre o schimbare reală..
    este îndr-adevăr mai ușor să te minți și să îi minți pe ceilalți și să contribui, prin tăcere, la menținerea unui mecanism disfuncțional și nesănătos…

    îți mulțumesc că ai scris despre asta.. îmi imaginez că nu a fost un subiect tocmai comod și apreciez că ai ales totuși să scrii!

  • luciana

    Este ingrozitor, intr-adevar, iar demarcatia dintre joaca, batjocura, rautate si cruzime este de neinteles uneori. Copilul meu, in cls. I, intr-o sc bucuresteana obisnuita imi povestea deja dsp astfel de „grupuri” intre copii care ii necajesc pe cei „care nu le plac”. E importanta legatura dintre parinte si copil pt ca acesta sa se destainuie si sa-i intelegi suferinta ca sa-l poti ajuta. Dupa cate stiu eu, japonezii nu sunt f deschisi si nu recunosc cand au o problema.

    • R.P.

      @Luciana
      Hisashiburi🙂
      Ai perfectă dreptate cu demarcaţia dintre joacă şi cruzime… e grea şi pentru noi, darmite pentru nişte copii.
      Pe de altă parte, cred şi eu că familia devine extrem de importantă în situaţii de genul ăsta, iar cum familiile japoneze funcţionează un pic altfel decît ale noastre…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s