Pădurea misterioasă

După cum am mai povestit prin alte posturi, noi locuim în Saitama, o prefectură pe lîngă Tōkyō. Cu alte cuvinte, stăm oarecum la ţară🙂.

Zilele trecute am făcut o descoperire interesantă, la o aruncătură de băţ de noi: ne-am urcat pe biciclete şi am pornit la plimbare, cu gîndul să explorăm zone prin care nu mai fuseserăm pînă atunci. Şi bine am făcut – la vreo 20 de minute de casă, am dat peste o pădure misterioasă…

Misterioasă în primul rînd pentru că părea apărută ca de nicăieri, printre cîmpuri de orez şi legume. Apoi, pentru că am găsit în ea un amestec interesant de bambus, conifere şi foioase; trunchiurile tinere de bambus, abia răsărite, sînt spectaculoase (un amestec de maro, cafeniu şi verde intens):

Părea să fie o pădure privată, nu se putea intra în ea, printre copaci – avea peste tot afişe cu accesul interzis şi un mini-gard făcut din trunchiuri vechi, pe alocuri putrezite; prin urmare, ne-am mulţumit să ne plimbăm pe aleile mari.

Dar tot am găsit cîteva comori… Într-un luminiş, o maşină veche, care părea abandonată:

Apoi, ceva mai încolo, un soi de masă a tăcerii à la Brâncuşi, dar parcă înzecită:

Şi, abia zărită printre trunchiurile de copaci, o poartă roşie de altar shintoist… N-am ajuns pînă la ea, n-aveam cum, aşa că n-am văzut altarul cu pricina. Dar simpla prezenţă a porţii acolo, parcă în pustiu, crea o atmosferă de linişte şi mister.

Nu ştim nici măcar acum cum se cheamă pădurea sau cît de veche e. Nu avea nicăieri vreun panou cu denumirea (ceea ce este rarissim în Japonia), şi nu are nume nici pe hărţile pe care ne-am uitat după – apare pur şi simplu ca o pată verde brăzdată de vreo două străduţe. Cu atît mai mare ne-a fost mirarea cînd am găsit în pădurea asta a nimănui o serie de sculpturi în lemn absolut fabuloase, presărate de-a lungul potecilor. Păreau un soi de străjeri, apăruţi acolo ca prin minune… Au fost printre ele cîteva care ne-au plăcut foarte mult; în primul rînd, o bufniţă…

… apoi un moş cu mustaţă şi opinci…

… şi, nu în ultimul rînd, un chip de om (zeu?) parcă scrijelit direct în trunchi:

Habar n-avem ce caută sculpturile alea acolo; o fi fost vreun parc la un moment dat, sau vreo tabără de sculptură – cine ştie? Şi cred că nici n-o să cercetăm prea mult subiectul ăsta, ca să ne rămînă misterul pădurii🙂


7 responses to “Pădurea misterioasă

  • Diana Alx

    EXTREM DE FRUMOASA.

  • Japonia noastră – THE JAPAN BLOG DIRECTORY

    […] Pădurea misterioasă Share this:FacebookTwitterEmailMoreDiggRedditStumbleUponLinkedInPrintLike this:LikeBe the first to like this post. Follow us via email and never miss an update! […]

  • Midori24

    cred ca de vreo 2 ore incerc sa gasesc ceva despre padurea asta pe net, dar fara succes. am incercat si in engleza si in japoneza, dar nu apar informatii despre nici o padure cu sculpturi in saitama-ken… eu locuiesc aproape de Saitama, cam pe unde se agata Tokyo in cui. daca nu e prea mare deranjul, ma intrebam daca ati putea sa dati locatia padurii😀 ? daca nu, nu-i cu suparare, inteleg ca vi se pare mai potrivit sa nu tulburati spritele locului… sper ca reusiti sa descoperiti ceva despre ea (macar o poveste) si s-o impartasiti pe blog…
    multumiri pt postarile de pana acum, asteptam noi postari interesante🙂

  • Horica

    am vazut in statia de tren ca la voi in prefectura e festival de trandafiri. Insa nu stiu exact unde e, ca as merge si eu weekendul asta…

  • maria

    Sincera sa fiu m-a inspaimantat putin masina abandonata acolo, dar sculpturile te poarta intr-o lume de basm…frumos rau

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s