Zarvă prin campus

Aprilie este luna începuturilor în Japonia – începe anul fiscal, începe munca pentru cei proaspăt angajaţi, începe grila nouă de programe TV, înfloresc cireşii şi, de bună seamă, începe şcoala…

Aproape toate universităţile organizează în prima săptămînă ceremonii de admitere – separate, una pentru licenţă şi alta pentru masterat / doctorat, iar de la 1 aprilie campusurile revin la viaţă după hibernare🙂. Cu alte cuvinte, aleile se umplu de studenţi care circulă frenetic în toate părţile – unii bezmetici (bobocii), iar alţii hotărîţi (cei din anii mai mari): se bucură să-şi regăsească prietenii după vacanţă, fac reclamă la clubul din care fac parte, încearcă să atragă membri noi pentru diverse cercuri / acţiuni, improvizează mini-spectacole la vreun colţ de clădire, cîntă, dansează, rîd, gesticulează, flutură afişe, urlă la portavoce, modelează figurine, pictează, se scălîmbăie în costume haioase, defilează în echipament de sport, mărşăluiesc în fanfară, fac surfing (!), se plimbă cu skateboard-urile, desenează pe asfalt, fîlfîie steaguri şi cîte şi mai cîte. Cu alte cuvinte, e zarvă mare prin campus:

Cauza principală pentru toată agitaţia e promovarea diverselor cluburi (bu 部, cum le spun japonezii) sau cercuri (saakuru サークル). Şi sînt de toate pentru toţi: de la echipe de sport (base-ball, handbal, rugby, fotbal, fotbal american, volei, înot) la arte marţiale, de la pictură în ulei la olărit, de la desene manga la realizare de documentare, de la fotografie la surfing, de la organizare de festivaluri la voluntariat în Fukushima, de la şah la formaţii rock, de la teatru tradiţional la fanfară, de la teatru modern (mai multe trupe) la dezbateri despre situaţia economică globală, de la cercetări istorice la plantări de păduri, de la galerie sportivă la anime, de la plimbări urbane la soft-uri open source (!), de la relaţii externe la dansuri de societate – cu alte cuvinte, tot ce vrei şi ce nu vrei.

Evident, unele cluburi sînt mai mari şi mai zgomotoase, mai vizibile, iar altele mai mici şi mai tăcute (low profile), dar se găsesc de toate, pentru toate gusturile. La universităţile mari, sînt cu sutele… Cluburile astea sînt extrem de importante pentru studenţii japonezi, uneori chiar mai importante decît cursurile – mulţi dintre ei chiulesc de la cursuri şi se dedică trup şi suflet cluburilor, cu tot ce înseamnă asta, de la nopţi nedormite prin cantonamente pînă la restanţe cu duiumul. Apoi, în momentul cînd îşi fac cv-ul pentru dosarul de angajare, îşi trec în bold activităţile şi realizările de pe la clubul / cercul din care au făcut parte, iar companiile îi iau în serios şi se uită atent la activităţile cu pricina pentru că pornesc de la premisa că sînt o dovadă a capacităţii de a lucra în echipă şi a disponibilităţii de a face un efort susţinut (ganbaru 頑張る) pentru un scop anume. Fireşte, contează într-o oarecare măsură şi notele din timpul facultăţii, dar nu la fel de mult.

Prin urmare, săptămîna asta – cînd încep cursurile şi studenţii mai mari le prezintă bobocilor toate cluburile şi cercurile de pe faţa pămîntului – poate fi hotărîtoare pentru multe chestii, inclusiv pentru slujba pe care poţi să o obţii după absolvire. Aşa că toată lumea ia foarte în serios lucrurile şi promovarea şi recrutarea de membri se fac foarte temeinic şi, de multe ori, spectaculos:

Şi la Waseda campusul e înţesat de lume: după cum se vede din fotografii, zarva a fost la maxim. Majorete cu pampoane într-un colţ, băieţi care dansează step în altul, o trupă rock lîngă statuia lui Shigenobu Okuma şi o formaţie de jazz pe lîngă muzeul Tsubouchi Shōyō…

Atmosfera e super relaxată şi foarte prietenoasă – nimeni nu se gîndeşte la cursuri, biblioteci, examene sau restanţe. Prin aer, peste tot campusul, pluteşte o euforie generală, un soi de bucurie primordială a începuturilor care e intensificată şi de cireşii înfloriţi. E o hărmălaie plăcută şi care îţi încarcă bateriile pentru un semestru întreg.

Pînă acum, n-am văzut începutul de an şcolar în altă parte decît România şi Japonia. În România, există un soi de deschidere oficială (vreo trei, de fapt: una mare pe universitate, una mijlocie pe facultate şi una mică pe secţie), dar nici pomeneală de vacarmul studenţesc de prin campus. Cluburile sînt practic inexistente – fie nu există pur şi simplu, fie nu se promovează deloc. Mă întreb cum e pe la universităţile de prin alte ţări… Şi, pe de altă parte, mă întreb dacă nu ar fi bine să existe şi la noi aşa ceva – cluburile astea, e adevărat, pot fi foarte mari consumatoare de timp şi energie, dar, pe de altă parte, ar putea să aibă un cuvînt important de spus în crearea unui „spirit” al universităţii / instituţiei respective, dar şi în deschiderea minţii şi ochilor unui număr mare de studenţi. Poate o să vină şi vremea aia.   

***

PS: Am pus mai multe poze pe Facebook.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s