Cîteodată, 1+1=3…

It’s official! Elevii şi studenţii japonezi nu mai ştiu matematică. Ştiu să facă o medie aritmetică, dar habar nu au ce înseamnă asta. Ştiu să facă adunări, dar nu sînt în stare să explice de ce ajung la un anumit rezultat… Groaznic! Nişte incompentenţi! Impardonabil!

Societatea Japoneză de Matematică (MSJ) a anunţat săptămîna trecută rezultatele unui studiu făcut pe un eşantion de 6.000 de studenţi. Ziarele au preluat imediat ştirea şi au pus-o cu litere de-o şchioapă pe prima pagină, iar la televiziuni s-au făcut dezbateri, interviuri cu profesori, cu studenţi, cu părinţi şi cu – evident – lumea de pe stradă. Ca să dau doar două exemple de titluri: „Probleme de şcoală primară şi gimnaziu: proporţie de răspunsuri corecte de 1.2%”, sau „Matematica în criză”. Unde mai pui că s-a alarmat şi mediul de afaceri, care urmează să angajeze (o parte din) aceşti studenţi în viitorul apropiat… 

Concret, societatea cu pricina a făcut o cercetare în 48 de universităţi de stat şi private, unele cu profil real, altele cu profil umanist. Studenţilor li s-au dat o serie de probleme, întinse ca grad de dificultate de la şcoală primară la liceu; la unele probleme, varianta corectă de răspuns trebuia marcată prin metoda japoneză tradiţională de înnegrire de cerculeţe (multiple choice), la altele, studenţilor li s-a cerut să scrie o demonstraţie / soluţie, deci să răspundă mai detaliat. Ei, şi-au constatat că pînă şi cei care au intrat cu examen (de matematică) la universităţi de prestigiu au probleme, nu se descurcă deloc cu mizilicuri de gimnaziu, iar asta e îngrijorător. De bună seamă, cei care au intrat doar prin dosar sau recomandare au avut rezultate şi mai proaste. Profilul real sau umanist nu este foarte relevant, şi unii şi alţii stau prost.

Singurii care au mai salvat obrazul studenţimii japoneze sînt cei care, pentru a intra la universitate, dăduseră un examen la care li s-a cerut să răspundă detaliat şi argumentat, deci nu cu cercuri înnegrite pe o foaie de răspuns procesată apoi prin calculator. De aici, MSJ a dedus că asta ar putea fi o şansă de salvare şi a recomandat eliminarea din şcoli a examenelor cu răspunsuri de tip multiple choice – asta e doar una dintre propuneri, mai sînt şi altele: să facă exerciţii pentru ca elevii să poată scrie texte logice (şcolile) sau să cultive capacitatea studenţilor de a construi un discurs argumentat (universităţile). [Textul integral al raportului poate fi văzut aici, dar din păcate numai în japoneză, căci aşa e meteahna veche…]

M-am uitat pe cîteva din probleme, să văd cum arată; iată o mostră:

O şcoală are 100 de elevi. Media lor de înălţime este de 163,5 cm. Marcaţi cu O răspunsul corect şi cu X cele greşite din variantele de mai jos.

1) sînt 50 de elevi cu înălţime peste 163,5 cm şi 50 de elevi cu înălţime sub 163,5 cm

2) suma înlţimilor tuturor elevilor este egală cu 163,5 x 100

3) dacă elevii sînt împărţiţi în grupuri în funcţie de înălţime (131-140 cm, 141-150 cm, 151-160 cm etc.), cei mai numeroşi sînt cei cei din grupul 161-170 cm

Mai sînt şi altele, asemănătoare – de exemplu, suma dintre un număr par şi unul impar e 1) întotdeauna pară, 2) întotdeauna impară sau 3) cîteodată pară, cîteodată impară?

Pînă la urmă, însă, cît de relevante sînt problemele astea? Cînd mă duc la piaţă, am nevoie să fac pe loc suma între 3 şi 4, sau să mă gîndesc teoretic că 3 e impar, 4 e par şi…? Cît de des trebuie să calculez suprafaţa unui triunghi? Sau un logaritm? Sau un radical? De bună seamă, sînt oameni pentru care probleme de genul ăsta sînt indispensabile pentru slujbă / trai / cercetare etc., dar nu văd de ce am avea aceeaşi programă în şcoală, nu văd de ce am da aceleaşi examene şi nu văd de ce am fi evaluaţi după aceleaşi criterii. Dacă în programa mea de matematică am nevoie doar de adunare şi scădere, ar trebui să am opţiunea de a face asta la şcoală. Ştiu că pare greu de realizat, dar nu e imposibil. Şi depinde în mare măsură de profesor să ştie să facă un curs la care să fie antrenat şi elevul care vrea 3+4=…, şi cel care vrea funcţii şi geometrie în spaţiu, şi cel care crede că uneori 1+1=3. Şi o programă flexibilă.

Şi încă ceva: în toată povestea asta cu matematica din Japonia, studenţii sînt de vină, e limpede. Nu profesorii, nu manualele, nu birocraţia înţepenită din minister, nu programele… În România, vinovatul se schimbă prin rotaţie, dar e întotdeauna uşor de reperat. Poate ar fi momentul să depăşim punctul ăsta de vedere atît de îngust.


One response to “Cîteodată, 1+1=3…

  • A.M.

    De acord cu revizuirea programelor scolare si cu adaptarea lor la cerintele fiecarui domeniu REAL de activitate si asa mai departe. Da’ nu-s de acord ca un copil de scoala primara/gimnaziala sa aleaga cita matematica face😛. De unde sa stie el de ce anume o sa aiba nevoie in viitor? Ma rog, filologul din mine s-as bucura, dar cert e ca matematica, facuta cum/cit si cind trebuie, ii pune mintea in miscare mai mult decit muuuulte alte materii. Parerea mea, de coleg de blog ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s