Tag Archives: vinete

Mîncaţi vinete?

Nasu, tabemasuka? Cu întrebarea asta m-a întîmpinat dimineaţa trecută vecinul nostru, un moş la vreo 70 de ani care stă în casa de alături. A, hai, tabemasu… – „Da, mîncăm”, i-am răspuns imediat fără să apuc să-mi dau seama de ce mă întreabă aşa ceva. Era vreo 7 dimineaţa, eram buimac pentru că abia mă trezisem din somn, dusesem gunoiul şi nu apucasem încă să beau stacana regulamentară de cafea. Mintea-mi înceţoşată nu pricepea de ce mă întreabă moşul dacă mîncăm vinete…

Păi dacă mîncaţi, atunci ia liniştit din grădină. Doar să ai grijă să le tai cu foarfeca fiindcă au ţepi la capăt… a continuat moşul. Şi atunci m-am prins. S-a făcut brusc lumină: în spatele casei în care stăm noi e un petec de pămînt (nu mai mult de 20 de metri pătraţi) pe care nu e construit nimic – minune mare în Japonia! – şi pe care îl îngrijeşte vecinul.

La început, cînd abia ne mutaserăm, am vrut să punem nişte flori acolo, doar că erau nişte straturi acoperite cu o folie de plastic şi ne-am sfiit pentru că ne-am închipuit că e ceva plantat acolo. S-a dovedit pînă la urmă că nu era nimic, au crescut doar nişte buruieni, dar se făcuse prea tîrziu. Prin urmare, am hotărît că în primăvara asta aruncăm nişte seminţe de flori – doar că, pînă ne-am dezmeticit noi, moşul pusese deja nişte răsaduri. N-am ştiut ce sînt pînă acum vreo două-trei săptămîni, cînd au început să apară florile mov şi apoi, treptat, vinetele…

Iar acum vecinul ne oferea vinete din grădina lui (noastră?), din senin. Ba, mai mult, a şi plusat: Tomato mo tabemasuka? „Mîncaţi şi roşii?” „Da”, am răspuns. „Păi atunci, cînd s-or coace, luaţi şi roşii. Sînt de-alea mici, dar sînt tare bune. Am un cîmp ceva mai încolo şi mi-au rămas nişte răsaduri primăvara asta, aşa că am adus şi am pus şi aici.”

Şi atunci am priceput şi de ce apăruse în grădină o instalaţie bizară făcută din bare de metal şi un furtun vechi de cauciuc: erau de fapt nişte araci improvizaţi pentru roşii. De care plantele s-au bucurat din plin, s-au întins frumos.

Gōya mo tabemasuka? a continuat moşul… „Mîncaţi şi castraveţi amari? Dacă vreţi, luaţi.” Şi da, în mini-grădină e şi o tufă de castraveţi amari.

Atunci a intrat în vorbă şi soţia lui: Gaarikku mo tabemasuka? „Mîncaţi şi usturoi?” Cu fiecare întrebare, eram din ce în ce mai năuc şi mă simţeam deja copleşit de toată oferta… abia am îngăimat un da… stins.

Atunci, vecina s-a întors sprinţară pe călcîie, s-a dus în curtea ei şi s-a întors după cîteva secunde cu un mănunchi de căpăţîni de usturoi. Dōzo! „Poftim!”… Căpăţînile erau proaspăt scoase, aveau încă pămînt pe ele.

Rămăsesem fără cuvinte, absolut siderat. Am mulţumit, am făcut cîteva zeci de plecăciuni, mi-am luat la revedere şi am intrat împleticit în casă, parcă incapabil să-mi revin după toată întîmplarea. Simţeam că orice aş fi spus n-aş fi avut cum să le mulţumesc pentru generozitate… Cît de simplu şi firesc.

***

Apropo de grădină, printre vinete, roşii şi castraveţi mai mişună nişte vietăţi… una gri:

şi una albă…

Dar asta e o altă poveste.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 54 other followers