Despre Hatsune Miku (初音ミク) am auzit prima dată la un curs, într-o discuţie mai largă despre softurile audio şi felul cum pot fi folosite în educaţie. Am aflat că Hatsune asta (sau Miku??? – nu ştiu cum să-i spun pe scurt :D) e de fapt o vedetă virtuală care a apărut după ce o companie din Sapporo, Crypton, a creat un soft numit Vocaloid pornind de la un alt soft al Yamaha – sau ceva de genul ăsta, detaliile se găsesc aici în engleză sau aici în japoneză.
Oricum, cert e că Hatsune Miku a fost la început doar o voce de sintetizator, o frumoasă fără corp, vorba poeziei. Şi i s-a dat un trup pe măsură, în stilul tipic japonez de manga şi anime, adică oarecum şcolăriţă, cu ochii mari şi nici-îmbrăcată-nici-dezbrăcată:
Ei bine, după ce-a căpătat şi trup, a devenit instantaneu vedetă, la început în Japonia şi apoi, încet, în toată lumea. Normal, are toate ingredientele: e tînără, e sexy, are voce (!) şi poate cînta la nesfîrşit – la urma urmei, a democratizat muzica pentru că oricine poate compune hituri (”a virtual singer who can sing any song that anybody composes”). Pe pagina ei de Facebook în engleză are deja peste 420.000 de fani şi are, fireşte, şi site oficial, şi canal propriu pe YouTube.
Pînă aici mai e cum mai e, dar cel mai interesant şi în acelaşi timp bizar lucru e că Hatsune are şi concerte live, în care ea e virtuală (hologramă), dar restul e real: sala, fanii, brăţările luminoase…
Mărturisesc că, muzical, Hatsune asta nu-mi spune nimic, nu vibrez absolut deloc la nici unul dintre cîntecele ei. Ca fenomen cultural însă, mi se pare fascinant şi deopotrivă copleşitor: e dovada faptului că realitatea virtuală devine treptat realitate pur şi simplu, că nu mai există graniţă clară între ele, că lumea în era digitală e deja o altă lume, cu alţi parametri şi alte coordonate.
N-aş fi scris postul ăsta dacă n-aş fi dat peste un articol care mi-a atras atenţia în Yomiuri Shinbun de azi: la Sapporo, pentru a revitaliza turismul, municipalitatea a hotărît să decoreze tramvaiele cu imagini ale lui Yuki Miku 雪ミク („Miku de zăpadă”), o prietenă (?) derivată a lui Hatsune, desenată în acelaşi stil:
Scopul e de a împuşca doi iepuri deodată: de a atrage oameni la Sapporo şi pentru Festivalul Zăpezii, şi pentru Hatsune Miku. Cine ştie, poate o să meargă. Mie, unul, mi se pare însă că tramvaiul din poză arată că virtualul a coborît în real şi, încet-încet, îi ia locul.
Japonia noastră 